Cultură

În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, pietonaul a răsunat de glasuri ale copiilor, care l-au aşteptat pe Moş să le aducă cadouri. Acesta n-a întârziat să apară cu sprijinul Asociaţiei Tăşuleasa Social, preşedinte Alin Uhlmann-Uşeriu, şi a Asociaţiei Bistriţa Medievală, preşedinte Florin Săsărman. Colindul nostru a fost fredonat de fiecare copil şi tânăr ce a trecut prin zonă, cantautorul Florin Săsărman bucurându-ne că le-a insuflat bistriţenilor dragostea pentru tradiţiile româneşti. O zi faină, precum sufletul celor care preamăresc Naşterea Fiului Lumii, micuţul Iisus.

Clip Art Advertising în colaborare cu Colegiul Naţional Andrei Mureşanu a demarat programul “Rabla la agende şi calendare, iniţiat de Verde Urban. Sub deviza “Redirecţionează. Readaptează. Reciclează”, elevii colegiului au primit agende şi calendare în schimbul hârtiei reciclate. Darurile au fost aduse de Moş ieri, în sala de festivităţi a şcolii, în prezenţa directorului adjunct Teodor Oprea,a directorului Clip Art, Marin Ecedi, a responsabilei de proiect, prof. Anicuţa Preda. Au fost prezenţi elevi din clasele a VI-a A, a V-a C, a VI-a D, a VII-a A, a VIII-a C.

ART Galeria la doar două luni de la inaugurare reuşeşte să se impună pe piaţa bistriţeană prin organizarea de ample evenimente. Mâine, de la ora 18.00, la sediul de pe pietonalul bistriţean va fi vernisată expoziţia de pictură a celor mai cunoscuţi artişti plastici amatori din municipiu. După cum ne informează referentul Dalma Szekely, printer cei care expun pe simeze se află Victoria Fătu Nalaţiu, Virginia Brănescu, Viorica Delczeg, Cristian Hertman, Margareta Mate, Claudia Neamţiu, Dana Bonczidai.

La împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, directorul Alexandru Câţcăuan a programat timp de două zile ample manifestări care să marcheze evenimentul. Vineri, de la ora 17.00, la sediul din strada Odobescu, va fi lansată monografia „Casa de Cultură a Sindicatelor-40 de ani”, apărută la Editura Eikon sub coordonarea lui Augustin Pădurean şi Alexandru Câţcăuan. Tot acum va fi vizionat filmul „Codrişorul 40”.

Se împlinesc în toamna aceasta şase decenii de la trecerea la cele veşnice a lui Nicodim Ganea (1878-1949) „rapsodul moţilor”. A avut o viaţă zbuciumată şi nefericită şi din cauza împrejurărilor vieţii de multe ori potrivnice faţă de el, poate, că şi din cauza structurii sale sufleteşti, înclinate spre depresie, pesimism şi tristeţe. El ar fi putut murmura versurile lui Eminescu: „Ce suflet trist mi-au dăruit/ Părinţii din părinţi/ De-au încăput numai în el/ Atâtea suferinţi” – asumându-şi-le autobiografic.

Un scriitor important clujean este VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, prozatoare formată şi redactor-şef, care a debutat, în anul 2007, direct cu un roman, îndrăzneţ şi stufos: „CIOCOLATĂ AMĂRUIE”, radiografiind societatea românească, după Revoluţia din 1989. Al doilea roman al său: „O PICĂTURĂ DE SÂNGE” (Editura Limes, 2008, colecţia „Romanul românesc al secolului XXI”), continuă, in crescendo, o viziune realistă, amplă, despre lumea, aflată într-o veşnică tranziţie, despre mizeria spiritului: trivialitatea, agresivitatea, vulgaritatea ş.a., specifice vremilor „tulburi”.

Duminică debutează la Centrul Multicultural-Sinagoga Bistriţa festivalul NOSA, de la ora 18.00 , cu un concert coral cu Corul Excelsior, dirijor Ana Maria Răzoare. „Vioara lui Enescu cântă la Bistriţa”, de la ora 18.30, într-un concert de muzică de cameră susţinut de „Cvartetul Transilvan” de la Filarmonica Transilvania Cluj-Napoca. Luni, la ora 16.00, este deschiderea târgului de carte, urmată de lectură publică de poezie (Dan Coman, Florin Partene, Marin Mălaicu Hondrari, Ana Dragu, Rodica Barna, Teodor Dună).

Festivalul "De dragoste, de neam, de ţară" a avut un amplu program la Satu-Mare, sub sigla Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Nu mai puţin de optsprezece judeţe au prezentat cele mai frumoase acte culturale. Directorul Alexandru Câţcăuan, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, a fost însoţit de grupul satiric "Ridendo", coordonat de Emil Teodorescu, Ansamblul folcloric "Codrişorul", coregraf Traian Simionca, scriitori Virgil Raţiu, Ştefan Veşcari şi Radu Ivan de la cenaclul "George Coşbuc".

La Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" a fost vernisată expoziţia personală a Felicia Voica, profesor de desen la Liceul cu Program Sportiv. Expoziţia este girată de cunoscutul artist Marcel Lupşe, dascăl şi el la Liceul de Arte Plastice "Corneliu Baba”.

În baza protocolului de colaborare încheiat între Fundaţia „Cercetaşii bistriţeni” şi Penitenciarul Bistriţa, 13 persoane private de libertate aflate în custodia unităţii au susţinut examenul de absolvire a cursului de iniţiere în domeniul informaticii şi formarea deprinderilor pentru utilizarea calculatorului, din cadrul programului intitulat generic ,,O lume deschisă’’. Iniţiat în luna august a acestui an, cursul s-a finalizat printr-un examen ce a constat în două probe: una teoretică (scrisă - test grilă) şi una practică (pe calculator).

Abonează-te la Cultură