Cultură

Începând din această lună, elevii merituoşi din liceele bistriţene vor beneficia la fiecare prezenţă a trupelor de teatru pe scena Centrului Cultural Municipal din Bistriţa de 160 de bilete reduse. După cum ne informează directorul Centrului Cultural Municipal, prof. dr. Dorel Cosma, fiecare liceu va primi, prin reprezentanţii instituţiei de cultură, câte 10 bilete subvenţionate în proporţie de 75% prin hotărâre de Consiliu Local.

103 concurenţi din 300, din 11 centre intercomunale, au fost prezenţi la etapa judeţeană de preselecţie a Festivalului Concurs Judeţean de Muzică Populară Vocală şi Instrumentală “Zstrea Satului”, organizat de Centrul judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. În acompaniamentul orchestrei profesioniste “Dor Românesc” sub bagheta maestrului Anghel Urs, în faţa juriului de specialitate au urcat rând pe rând tineri interpreţi cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani, din centrele Ilva Mare, Rodna, Feldru, Salva, Spermezeu, Beclean, Reteag, Silivaşu de Câmpie, Şieu, Bistriţa şi Josenii Bârgăului.

Deşi rod al unei interferări intelectuale şi sufleteşti care ţin neapărat de astral, poziţionată la Bucureşti, Cetatea lui Bucur nu este menită să circule doar în sus şi în jos, pe malurile Dâmboviţei. Scriitorii risipiţi ca mierlele în iarba gata de coasă, prin regiunile literare ale României, aşteaptă să-şi vadă opera publicată în această revistă care s-a născut precum le este dat să apară stelelor necăzătoare.

În amonte urcând, spre Maierul cel nemurit de Liviu Rebreanu ca un cuib al visurilor din copilărie, simţi cum poezia triumfă, te împresoară şi primăvara, deşi cu piscurile încă albite de nea, te face să visezi în poeme.
Am fost alături de poetul Grigore Avram la sărbătoarea de inimă prin care şi-a regăsit consătenii într-o clipă de bucurie a împlinirii sale spirituale. Grigore Avram şi-a lansat cea mai recentă carte a sa acasă, la Muzeul ,,Cuibul visurilor,, din Maieru.

Artiştii Centrului Cultural Municipal au adus o rază de lumină în sufletul românilor din ţinutul secuiesc prin evoluţia de sâmbătă de pe scena Casei de Cultură din Odorheiu Secuiesc. Ampla manifestare folclorică prezentată de ansamblul etalon al judeţului nostru, “Cununa de pe Someş”, a fost dedicată tuturor celor care iubesc tradiţiile româneşti. Coordonatorul acţiunii a fost directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa, prof. dr. Dorel Cosma, care a reuşit împreună cu artiştii să realizeze o adevărată sărbătoare de care, cu siguranţă, se va aminti peste timp.

Ediţia a XXV-a a Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor “Mărul de Aur” debutează joi, 2 aprilie, de la ora 17.13 la Galeriile de Artă UAP, cu vernisajul Salonului de Grafică Satirică “Ştefan Popa Popa’S”. Vineri, la ora 9.13 la Casa de Cultură a Sindicatelor va fi vernisat Salonul concursului de grafică satirică “Mărul de Aur 2009” şi de fotografie “Veşnicia la minut”.

Aproape din departe venit, să-mi licitez iubirea, Verdea Florăreasă în oraş
Tăcuţii mei arginţi ţinuţi în inimă şi-n minte, clari,
În treacăt fie spus, nopţile-mi petrecute cu manuscrise şi Stele în făraş
I-am adunat pe toţi, părtaşi minunii ca să fie şi filantropi şi slabi avari.
Nimeni nu bănuia preţul la care poate fi vândută, tânăra noastră mamă, daţi cu clei
Erau parcă lipiţi, păpuşi pe sârmă, limbi încurcate-n grija citadină,
Îmi deschisesem norul cu violete, ploi, netrase până-acum la indigo şi dinspre munţi şi văi

Cel mai recent volum din seria „N.Steinhardt”, Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia de N. Steinhardt şi Ioan Pintea, va fi lansat la Mănăstirea „Sf.Ana”Rohia şi respectiv, Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa. Lansarea de la Mănăstirea Rohia (luni, 30 martie, ora 12.00, în „Sala Bizantină” ) se va face cu participarea Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu. Vor vorbi despre carte: Ema Stoleriu, redactor-şef al Editurii Polirom, P.S.

Se valorifică zestrea satului

Miercuri, la Centrul Cultural Municipal, într-o sală arhiplină, peste 600 de persoane au participat la spectacolul de dans oferit cu ocazia venirii primăverii de Şcoala de dans BN Ritm. Şi de această dată, maestrul coregraf Mariana Panţiru a reuşit, alături de micuţi şi de colaboratori, să ofere un spectacol de gală în care peste 10 serii de copii au evoluat în 15 dansuri. Ritmurile, în coregrafia Janei Bordeianu şi a Ancăi Orean, au antrenat sala, care i-a aplaudat pe artiştii cu vârsta între 3-25 ani, la scenă deschisă.

Abonează-te la Cultură