Cultură

Cel ce a făurit Universul, cu trilioanele de galaxii şi metagalaxii, pe spaţii de miliarde ani-lumină, ce copleşesc cugetarea, poartă între oameni un nume de infinită majestate şi glorie: DUMNEZEU. Filosoful francez Etienne Vacherot (!809-1897) spunea: ,,DUMNEZEU este cuvântul cel mai înalt al graiului omenesc. Nimeni nu L-a uitat.”
În vărful piramidei de milioane de cuvinte ale lexicului neamurilor pământului -şi care alcătuiesc o altă lume, virtuală- străluceşte stelar această vocabulă.

„Vorbesc cu mine însumi cum aș vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri.” (Ion Minulescu)
În plin secol XXI, una din cele mai rezistente specii literare se vădește a fi jurnalul, indferent de postura autorului: om politic, scriitor ori simplu participant la evenimmente în vâltoarea cărora s-a văzut implicat. Specii ca romanul, nuvela, drama au marcat ultimele trei secole, dar recunoaștem azi că –deși n-au dispărut literalmente- vremea lor a trecut, după cum au apus vremurile epopeelor, basmelor, baladelor etc .

 
S-a finalizat ediția a XVI-a 2020 a Concursului Național de Creație Artistică „Amândoi, în aburul pâinii”  dedicat zilelor de 1 și 8 Martie, organizat de Fundația Culturală „Cezara Codruța Marica”, Editura „Cezara” și Centrul de Studii Literare „Grigore Vieru” din Tg.Mureș.
Juriul Concursului anunță următoarele premii:
 
Ciclul primar
 
                Premiul I
Miruna Hordoan
Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
 

-Dar dvs câți ani aveți?
-Eu cred că legat de această povestire, ce v-am citit acum, nu este important câți ani am eu ... mai important ar fi să-l înțelegeți pe acest băiețaș din poveste, care are chiar vârsta voastră, de 8 ani!

-Părerea mea este că, deși noi, copiii, nu suntem foarte mulțumiți, ne considerăm foarte norocoși față de alți copii care nu au șansa noastră... nu sunt curați că nu-i spală părinții lor, nu sunt sătui că nu le dau părinții destulă mâncare, nu zâmbesc fiindcă nu primesc nici cadouri.

Se cuvine să medităm puțin asupra celui mai reprezentativ poet din preajma Revoluției de la 1848 și fabulist neîntrecut – Grigore Alexandrescu la cei 210 ani de la naștere și respectiv 135 ani de la urcarea la ceruri, evenimente ce se petrec în anul în care recent am intrat - 2020.
Se naște în mahalaua Lemnului – Târgoviște, fiind al patrulea copil din familia vistierului M. Lisăndrescu, un copil de o inteligență deosebită și o memorie extraordinară.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” au organizat, la Casa Memorială „Andrei Mureşanu” serata literară cu participarea scriitorilor bistriţeni. Moderatorul evenimentului a fost poetul David Dorian, cel care de ani buni se ocupă de „Serile de la Casa poetului”, festival de poezie în cadrul căruia bistriţenii iau contact cu lirica contemporană.
Evenimentul a avut în centru ziua de naştere a poetei Ana Zegrean, care a fost primită de curând în Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sibiu.

Susţinut de vedetele cântecului popular bistriţean, îndrăgitul artist Alexandru Pugna este primar. Bistriţenii sunt invitaţi să fie alături de el şi de colegii de la Ansamblul folcloric profesionist Dor Românesc pe 20 februarie, de la ora 18, la Centrul Cultural Dacia. Alexandru Pugna va fi primar în spectacolul „De dragoste, de dor, de cătănie”, a căruia regie este semnată de Matilda Pascal Cojocăriţa, directorul ansamblului şi Anamaria Marti - șef birou la Birou de Promovare Cultural-Artistica.

Spațiul liber de comunism
Tatălui meu, preotul Grigore Zăgrean
 
Tata avea și atunci
spațiul lui liber de comunism.
În fața altarului său,
improvizat în camera mare
a cantonului CFR nr. 41 din Chintelnic,
el ieșea din comunism
în fiecare dimineață
când liturghisea clandestin,
înainte de a pleca la ,,ștrec”,
,,la târnăcop și la lopată”,
cum îl distribuiseră
vocea roșie din răsărit.
Până când el se ruga,
pufoiaca lui rusească de muncitor ceferist,

Abonează-te la Cultură