Cultură
Consider anul 1989 cel mai „greu” pentru mine: eșecuri, tracasări, o izbândă sleită spre finalul ei, dar marcat de două morți: a sfântului N. Steinhardt și a tatălui meu. Ciudate / blânde (oarecum) coincidențe: amândoi au venit pe lume în același (1912), amândoi se numesc Nicolae (acum realizez: Nu știu dacă într-una din vizitele făcute la Mănăstirea Rohia i-am spus monahului despre aceste asemănări).
În sala de conferințe ,,Gavril Scridon” a Bibliotecii Județene ,,George Coșbuc” a avut loc joi, ediția a XVIII-a Simpozinului de Medicină și Teologie, coordonat de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, de la Facultatea de Teologie a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, inițiatorul manifestării.
Plecată încă din tinerețe să-și împlinească rostul vieții, tocmai la Marea cea Mare, Dora Alina Romanescu se află astăzi într-o etapă de plină afirmare scriitoricească. De Țara Năsăudului o leagă un dor necuprins și pune pe altarul cuvintelor toate trăirile sale, își întoarce ocheanul sufletului spre cele mai frumoase clipe petrecute aici, pe meleagurile lui Coșbuc și Liviu Rebreanu, dovedindu-se o continuatoare a acestor corifei ai scrisului românesc.
A fost pusă în vânzare cartea „Rămâi cu noi, Doamne”, scrisă de Departamentul de Voluntariat al Bisericii Greco-Catolice „Bunavestire”, apărută la Editura Gutenberg.
Lansarea propriu-zisă a cărţii va avea loc pe 25 august, în prezenţa Episcopului de Cluj-Gherla, Florentin.
De 15 ani, Despărțământul Cluj al ASTREI tipărește o publicație binecunoscută în arealul transilvan și nu numai. Este vorba de „Astra clujeană”, care îl are ca redactor-șef pe prof. univ. dr. Mircea Popa, secretar de redacție pe Vasile Lechințan, iar comitetul de redacție este format din: acad. Dumitru Protase, prof. univ. dr. Alexandru Rotaru, dr. Vasile Șt. Tutula și dr. Maria Vaida.
Prof. univ. dr. Ion Simuţ, din Oradea, critic literar, istoric literar, exeget Rebreanu, cu teză de doctorat „Liviu Rebreanu dincolo de realism”, personalitate literară de prim rang, mi-a făcut cadou remarcabila şi mereu actuala sa lucrare, „De ce scria Liviu Rebreanu”, de care îmi permit să mă ocup puţin.
Comunitatea Evreilor BistrițaConsiliul Județean Bistrița-NăsăudCentrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Societatea de Concerte Bistrița
vă invită la:
Concert ExtraordinarComemorarea a 75 de ani de la Deportarea evreilor din Județul Bistrița-Năsăud în Lagărele Morții
Daca Păcuraru – sopranăElena Ivanca – actrițăClaudiu Hontilă – vioarăLucian Dușa – vioară
În program: poezie și muzică de mare popularitate
Marți, 4 iunie 2019, ora 18:00Sinagoga Bistrița
Joi, 30 mai a. c., la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18,30, va avea o nouă întrunire a Cenaclului George Coșbuc, ședință în care vor citi din creația proprieValentin F. Radu și Elena Ciotmonda.
La Feldru a avut loc, joia trecută, prezentarea ediției a II-a a volumului ”Vasile Nașcu, viața si faptele lui - în legătură cu luptele grănicerilor năsăudeni pentru asigurarea averilor si fondurilor grănicerești”, volum reeditat după 108 ani de la apariție. Reeditarea a fost făcută de Dumitru Munteanu, directorul Editurii George Coșbuc.
Marți, 28 mai 2019, în cadrul Conferințelor Bibliotecii, cu începere de la ora 12, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Protopopiatul Greco-catolic Bistrița, a organizat un eveniment cultural menit a întâmpina vizita Sanctității sale, Papa Francisc, în România.