Cultură

Într-o zi frumoasă de toamnă la sfârşit de octombrie 2018, un grup de scriitori năsăudeni, membri ai Ligii Scriitorilor Români, Filiala Năsăud şi membri activi ai Astrei, Ioan Seni, Ioan şi Lucreţia Mititean, Romulus Berceni, Rodica şi Mircea Daroşi, Ovidiu Maghiar şi Ioan Boţan,  ne-am deplasat “Cu cartea pe roţi” pe Valea Ilvelor, o vale binecuvântată de Dumnezeu spre a naşte inteligenţă şi cultură.

 
Palatul Culturii Bistriţa a găzduit lansarea volumului „Vise de zi” semnat de poetul bistriţean Ştefan Veşcari. Amfitrionul evenimentului a fost scriitorul Dorel Cosma, managerul Palatului Culturii Bistriţa,  care a creionat portretul poetului Ştefan Veşcari şi a prezentat Societatea Scriitorilor Bistriţeni, în cadrul căreia Ştefan Veşcari este membru încă de la fondare.
          Au opinat Zorin Diaconescu, preşedintele Societăţii Scriitorilor „Conexiuni”, Menuţ Maximinian şi Gheorghe Mizgan.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează sâmbătă, 17 noiembrie 2018, ora 15:00, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2018, lansarea de carte: „Amurgul manuscriselor. Album Nicolae Manolescu” (Editura Școala Ardeleană).
Prezintă: Mihai Zamfir, Ioan Pintea.
Vă așteptăm cu drag!

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Asociația Culturală „România din inima mea” vă invită vineri, 16 noiembrie 2018, ora 12:30, în Clubul Cultural „CoșBook” al Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11), la Întâlnirea cu Dan Andrei Aldea și Cătălin Condurache („Muzica poeziei. Poezia muzicii” - ediția a II-a).

Vă așteptăm cu drag!

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită, la sediul din strada Gen.Grigore Bălan nr.19, să participați la vernisajul expoziției "Zadia", joi, 15 noiembrie 201, ora 13.00.
          Expoziția cuprinde un număr de 200 de zadii din patrimoniul muzeului. Acestea se remarcă printr-o diversitate și bogăție de aspecte ornamentale de o mare valoare artistică și decorativă.

În semn de profundă recunoștință și aleasă prețuire pentru activitatea profesională și implicarea în actul cultural de promovare a imaginii comunităților în care a lucrat, Consiliile Locale ale comunelor Parva (2011), Feldru ( 2014) și Rebra (2018) i-au conferit profesorului și scriitorului Mircea Daroși, Titlul de ,,Cetățean de Onoare ”. Pentru fiecare localitate amintită a elaborat câteva lucrări monografice ori a evocat personalitățile culturale din comunele respective.

O tânără bistriţeancă, la origine de pe Valea Gersei - Rebrişoara, pe nume Elisabeta Scurtu, a debutat recent cu volumul de proză „OPINCA”, o carte îngropată în temelii cum spunea Arghezi, o aură plină de inspiraţie, născută dintr-o rază de soare şi o fărâmă de cer, ce uneşte generaţiile trăitoare în preajma primului război mondial.

Uniunea Scriitorilor din România, ca organizație de breaslă a profesioniştilor literaturii şi moştenitoare a tradiției cultivării limbii române, îşi manifestă profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, ca şi a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni.

Concursul interjudeţean al cântecului, dansului şi obiceiurilor tradiţionale - „Istorie şi tradiţii”, ediţia a XI-a a prezentat la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița o întâlnire cu tradiţiile, în Anul Centenarului Marii Uniri.

Semnalăm apariția publicației „Arhivele Bistriței”, anul III, fascicula 3 (11), „Premisele Marii Uniri”, coordonator: Mircea Gelu Buta.

Abonează-te la Cultură