Cultură

Interact Bistrița-Nosa împreună cu Primăria Municipiului Bistrița vă invită să admirați fotografiile realizate de cursanții atelierului "Picture this!".

Fotografiile au fost realizate in Bistrita in perioada 1-4 august sub indrumarea fotografului profesionist Robert Kovacs care a sustinut si cursuri aplicate de introducere in arta fotografica.

Un public numeros, avizat, dar şi prieteni, a venit la întâlnirea cu Varujan Vosganian, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, acolo unde vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi-a lansat cartea „Statuia comandorului”, una dintre puţinele „cărţi de sertar” ale literaturii române.

Ca în fiecare an, la poşta năsăudeană, de 9 octombrie, se desfăşoară acţiuni de prestigiu dedicate Zilei Poştei, unitate a statului ce dezvoltă şi administrează serviciile de poştă şi colaborarea cu organizaţii similare străine, în realizarea acestor servicii pe plan naţional şi internaţional, în conformitate cu Ordonanţa nr. 13 din 2013 şi a Legii nr. 187 din 2013, privind serviciile poştale, a licenţelor şi autorizaţiilor acordate.

Doi artişti foarte apreciaţi pe scenele internaţionale, flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Mara Dobrescu, şi-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepţional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 oraşe din România, între 21 şi 30 Octombrie.  
Primul oraş în care va poposi acet turneu este Bistriţa, în 21 octombrie, la Sinagoga Bistriţa. Înaintea concertului, va avea loc şi un curs de măiestrie la Liceul de Muzică "Rudor Jarda".

Scriitorul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republice Moldova, a fost invitatul de onoare a celei de-a XXXIV-a ediţii a Colocviilor „George Coşbuc”.

Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ediția a VI-a, dedicată Centenarului Marii Uniri, a adus în Piața Unirii Cluj-Napoca mulţime de cărţi şi edituri. Evenimentul realizat de Editura Şcoala Ardeleană, director bistriţeanul George Vasile Dâncu, a avut printre invitaţi pe Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, Moshe B. Itzhaki, Paul Farkaș și Noa Levin Harif (Israel), Basarab Nicolescu și Bujor Nedelcovici, Jacques André, Horea Porumb (Franța), Grigore Arbore (Italia), Vasile Tărâțeanu (Ucraina), Paul Gabor (Spania). Prof. univ. dr.

GLASUL UNUI ROMÂNSă spuie Retezatul, acel azil de pace,De-a fost Românul trândav în timpuri de nevoi?De n-a păzit credința, de n-a vrut toate-a face,Să scape numai țara din curse de război!La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii,Vărsat prin iatagane și paloș de Osman:Au n-au învins Corvinul pe-acel cumplit dușman?Au n-au avut în parte amestec și Românii?Ah! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte!Spunând, ce țin în sânu-și: Român, au gen străin?Atunci s-ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte,S-ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin!

Abonează-te la Cultură