Cultură

         Se adevereşte tot mai mult faptul că, în literatură, ,,pentru a crea ceva durabil, trebuie să vii de undeva, să porţi cu mândrie, pe toate drumurile tale, amintirea locului şi a oamenilor din sânul cărora te-ai desprins’’.

Cunoscut ca un perseverent şi truditor deosebit în lumea şi în câmpul misterior al versului, al holdelor mănoase de cuvinte, fiind un neastâmpărat şi fin cavaler al îmbinării sensului versurilor, formării de imagini vizuale şi auditive, prin forţa şi mesajul poetic al limbii române pe care o foloseşte în creaţia sa, Gheorghe Mizgan ne surprinde, din nou, cu un volum sugestiv intitulat „ADN Poetic”, unde îşi demonstrează forţa de creaţie şi crezul său poetic.

Se împlinesc zece ani de când un grup de scriitori năsăudeni participă la colocviile de la Joseni, o manifestare culturală de mare amploare, meritul Primăriei şi Consiliului local pentru intenţiile generoase care stau la temelia satului, preţuită pentru avântul descrierii localităţii şi frumuseţea limbii.

ANUARUL BÂRGĂUAN nou apărut (Ed ȘCOALA ARDELEANĂ – Cluj Napoca – 2017) fiind coordonat, îngrijit și prefațat de d-l ing. Niculae Vrășmaș, este cea de a 7-a revistă în serialul apărut anual și cuprinde articole de știință, cultură, artă și literatură, cu un cuvânt spiritualitate bârgăoană – redactor fondator fiind tot d-l ing. Niculae Vrășmaș.

Joi, 6 iulie 2017, ora 18.00, la galeria Atelier Art C14 din Bistrita, str. Cerbului nr. 14, va avea loc vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistului Adrian Ioan Podoleanu.
Adrian Ioan Podoleanu s-a născut pe 2 septembrie 1965 la Cluj. Este absolvent al Liceului de Arte Plastice din Cluj-Napoca și al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, clasa profesorului Adrian Podoleanu.

Repetabile, dar niciodată la fel, activităţile culturale din oraşul academicienilor, sunt tot mai plăcute, mai atractive şi mai bogate în formă şi conţinut. Zilele trecute, la Muzeul grăniceresc din Năsăud a avut loc expoziţia de pictură intitulată ,, Stelele pământului’’ realizată de  doamna Georgeta Maria Bar şi lansarea cărţii ,,Şi toamna înfloresc  trandafirii’’ a poetului bistriţeanAlexandru Bar.

CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD
PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL DUMITRIŢA
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD
prin
SERVICIUL DE CONSERVARE, CERCETARE, PROTEJAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE, LITERATURĂ, MULTIMEDIA
organizează
FESTIVALUL INTERJUDEȚEAN AL JOCULUI CĂLUŞERESC
ediția a VIII-a, Dumitrița
Duminică, 9 iulie 2017
Scena în aer liber
Ora 12:00
Parada tradițională a călușarilor
Ora 13:00
SPECTACOL ARTISTIC: Gală Folclorică a Jocului Călușeresc
Invitați:

CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD
PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL JOSENII BÂRGĂULUI
prin
SERVICIUL DE CONSERVARE, CERCETARE, PROTEJAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE, LITERATURĂ, MULTIMEDIA
organizează
JOSENII ÎN SĂRBĂTOARE
SÂMBĂTĂ:
8 iulie 2017, ora .11.00
În incinta Școlii Gimnaziale Josenii-Bârgăului
COLOCVIUL cu titlul:
„Asociația Astra pe Bârgău“
ora .19.00 Discotecă cu DJ
În curtea Școlii Gimnaziale Josenii-Bârgăului
DUMINICĂ:
9 iulie 2017,

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
BESZTERCE-NASZÓD MEGYEI KULTURÁLIS KÖZPONT
SOCIETATEA MAGHIARĂ DE CULTURĂ DIN TRANSILVANIA – BISTRIȚA
ERDÉLYI MAGYAR KÖZMŰVELŐDÉSI EGYESÜLET – BESZTERCE
OPERETTISSIMO
MUSICAL- ÉS OPERETT EST
SEARĂ DE MUSICAL ȘI OPERETĂ
2017. július 13., csütörtök, 18 óra
joi, 13 iulie 2017, ora 18:00
CENTRUL CULTURAL DACIA BISTRIȚA
SZÉPSÉG ÉS A SZÖRNYETEG
MARICA GRÓFNŐ
HEGEDŰS A HÁZTETŐN
CSÁRDÁSKIRÁLYNŐ
AZ OPERAHÁZ FANTOMJA

Abonează-te la Cultură