Cultură
Nu știu să fi fost vreo ediție, din cele 13 de până acum, ale Colocviilor Naționale de Folclor Gheorghe Pavelescu de la Alba Iulia la care etnologul Vasile V. Filip de la Bistrița să nu fi luat parte. Și nu doar ca prezență fizică. De fiecare dată contribuția Domniei Sale este una dintre cele mai consistente, comunicările și intervențiile pline de adevăruri irefutabile, persuasive și incitante. Toate, rod al unei aplecări stăruitoare asupra fenomenului pus în dezbatere, al unui studiu profund și competent la temă.
Atât sudul literar românesc, cât și manierismul/pitorescul în literatura română au fost, pare-se, de-a lungul timpului teme constante de cercetare pentru Iulian Dămăcuș. Volumul „Manierism și pitoresc în literatura sudului românesc” (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2014) încununează, ca să spun așa, studiul acesta îndelungat și aprofundat, oferind în același timp cititorilor o carte consistentă ce urmărește cu temeinicie temele menționate.
Se împlinesc în această vară 50 de ani de la moartea lui Ioan Lupaș (1880-1967), fost profesor de istorie bisericească la Institutul Teologic Andreian din Sibiu, membru în „Marele Sfat” la 1918, profesor de istoria modernă a românilor la Universitatea din Cluj (1919-1944), membru titular al Academiei Române (1916), fondator al Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1945), ministru în guvernul Goga, fost deținut politic în închisorile comuniste (Sighet). Este autorul a numeroase studii de istorie apărute în perioada interbelică, multe dintre ele fundamentale.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborare cu Asociația Celtic Transilvania în cadrul proiectului cu titlul - "Muzeul vine la tine" își propune să ajungă la școlile aflate pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud în dorința de a-și promova oferta culturală și a stabili punți de legătură cu aceste instituții. Acțiunile se desfășoară sub forma unor prezentări interactive cu tematică istorico-arheologică susținute în cadrul unor întâlniri între specialiștii muzeului și elevii participanți.
Pe scena Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa s-a derulat un eveniment de o sensibilitate aparte, prin susţinerea unui captivant şi profesionist concert de pian susţinut de cunoscutul şi apreciatul artist profesionist Eduard Kunz din Rusia.
De Ziua Mondială a Scriitorilor, 3 martie 2017, în Sala festivă a C.N. „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, în prezenţa unei săli arhipline alcătuită din profesori, părinţi, colegi de liceu, invitaţi de la C.N. „Andrei Mureşanu” a avut loc o inedită şi sensibilă lansare de carte, debutul în literatura s.f. a cărţii „Cavalerul Leu”, aparţinând autorului Vlad Ţolan, elev în clasa a XII-a a acestui prestigios colegiu naţional al ţării.
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, Palatul Copiilor Bistriţa, Clubul Copiilor Năsăud, Asociaţia „Moara de Hârtie” Comana organizează, în data de 3 Martie 2017, ora 14:15, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, cu ocazia Zilei Mondiale a Scriitorului, întâlnirea literară „Mărţişor pentru scriitor!”
În program:
– Dezbatere: „Rolul artistului în cetate”
– Lectură publică: Veronica Ştir, Mirela Orban, Nicolae Bosbiciu, Ioan Cioba, David Dorian, Mircea Măluţ, Victor Ştir
Am întâlnit, şi ne-a încântat ochii şi inima la Târgul de Mărţişor din Bistriţa, de lângă Biserica Evanghelică, o femeie cu deosebite calităţi şi deprinderi în arta cusutului cu mărgele, ce avea expuse valoroase şi semnificative costume tradiţionale româneşti şi accesorii, care presupun o migală, răbdare, viziune, talent şi pricepere în a realiza adevărate şi semnificative „opere de artă” în domeniul vestimentaţiei tradiţionale.