Cultură
Un interesant şi edificator „Proiect Zadia 2016”, cofinanţat de AFCN, CJ BN, CJC BN şi Societatea de Concerte Bistriţa s-a finalizat printr-un vernisaj la Galeria „Lina” de la Sinagoga Bistriţa printr-o frumoasă, elegantă şi semnificativă expoziţie de zadii realizate de pictorii consacraţi din judeţ şi ţară.
Am în față Almanahul Cultural - Științific, cu nr. 18, a Societății Culturale a năsăudenilor și bistrițenilor stabiliți la Cluj, o revistă bună, interesantă, efervescentă, o publicație a întregului Ardeal, purtătoarea unor semne de libertate și înnoire.
Acest număr, ca de altfel toate celelalte, a intrat într-un cerc de acțiune foarte întins cu deschidere spre modernitate.
Ţinutul năsăudean îşi întregeşte an de an lista lucrărilor monografice, alcătuind un mănunchi istoric al faptelor şi evenimentelor petrecute de-a lungul timpului înfostele comune grănicereşti de pe Valea superioară a Someşului Mare şi principalii săi afluenţi . Cea mai recentă lucrare de acest gen a fost lansată de curând în comuna Rebra şi aparţine profesorilor Ştefan Bachiş şi Viorel Rus, originari din această localitate. Ea a apărut în Editura ,,Argonaut’’şi însumează 670 de pagini.
Un eveniment de mare sensibilitate în viaţa armenilor de pe meleagurile judeţului şi nu numai s-a derulat la Complexul Muzeal BN care, în colaborare cu Uniunea Armenilor, Filiala Cluj-Napoca şi Parohia Armeano-Catolică din Gherla au organizat şi au reuşit să expună frumoase şi autentice covoare armeneşti şi alte podoabe specifice, în cadrul unei expoziţii denumită „Meşteşugurile armenilor din Transilvania. Expoziţie de covoare armeneşti”.
Duminica, 13 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași va avea loc evenimentul artistic „Praguri – hori și zicăli din ritualul de nuntă”, cu participarea lui Grigore Leșe, a Tarafului din Sângeorz Băi și a horitoarelor Lenuța Purja și Zamfira Mureșan. Concertul este organizat de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor în parteneriat cu Asociația Familia Tradițională, în cadrul ediției a VI-a a Zilelor Pro Vita Iași – A fi sau a nu fi căsătorit? O întrebare a omului. (9 – 13 noiembrie).
La întîlnirea pe luna noiembrie a Clubului „Radu Săplăcan”, aflat sub egida Primăriei Beclean, directorul cotidianului „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud”, Dorin Arsinte, a citit un grupaj de versuri dintr-un volum în lucru.
PROIECT ZADIA 2016
IUNIE
MARCEL LUPȘE, MARIANA MOLDOVAN, AUREL MARIAN
ADINA MOCANU, MIRON DUCA, VIOARA DINU
ALEXANDRU GAVRILAȘ, RADU HANGAN, PAUL TÂRZIU
SEVER MOLDOVAN, GEORGIANA COTUȚIU,EUGEN ALUPOPANU
AUGUST
BRÎNDUȘA BONTEA, ȘTEFAN PELMUȘ, DOINA MOISESCU
MARILENA MĂNTESCU, EUSEBIU JOSAN,
GEORGIANA MANEA JOSAN, DUMITRU MACOVEI, ILIE CHIOIBAȘ, MARIEA CHIOIBAȘ, ANCA BOERIU
DANIELA GRAPĂ, MARIANA SOCOLOVSCHI, MIHAELA SOCOLOVSCHI
NOIEMBRIE
VASILE RAȚĂ, RADU ȘERBAN, ALEXANDRU POTECĂ
După un parcurs de câteva ore cu mașina, spre Valea Prahovei, facem un popas într-o depresiune intracarpatică, atestată documentar în anul 1234, străjuită de un falnic picior de munte cu înălțimea de 994 m, cunoscut de fiecare ardelean cu numele de Tâmpa. Un adevărat brand al Brașovului ce te îndeamnă să-ți amintești de versurile eminesciene: „Împărat slăvit e codrul /Neamuri mii îi cresc sub poale / Toate viețuind, din mila Codrului, Măriei sale”.
Primăria Municipiului Bistrița
Centrul Cultural Municipal “G. Coșbuc” Bistrița
Fundația Societatea de Concerte Bistrița
prezintă
Recital cameral
susținut de Vlad Răceu (vioară)
și Csíki Boldizsár (pian)
Joi 10 noiembrie 2016, ora 18:00 la Sinagoga Bistrița
În program:
W. A. Mozart – Sonata pentru vioară și pian nr. 32 în Si bemol major, K. 454
L. van Beethoven – Sonata pentru vioară și pian nr. 1 în Re major, op. 12
S. Prokofiev – Sonata pentru vioară și pian nr. 2 în Re major, op. 94
Sâmbătă 12 noiembrie 2016, începând cu ora 9.00, în sala de spectacole a Palatului Culturii din Bistrița se va desfăşura ce-a de-a IX-a ediţie a, Concursului interjudeţean al cântecului, dansului şi obiceiurilor tradiţionale - „Istorie şi tradiţii”. Probele de concurs constau în: interpretarea unui obicei, cântec şi/sau dans tradiţional, specific zonei de provenienţă a grupului traditional, prezentarea unei personalităţi locale reprezentative precum şi a unei reţete culinare / produse tradiţionale specifice zonei de provenienţă a grupului.