Cultură
Victoria Fătu Nalaţiu este un nume cunoscut nu doar în sfera picturii, ci şi a literaturii, dovadă stând premiile obţinute atât în Capitala Franţei, la Paris, cât şi în Italia. Zilele acestea, bistriţeanca a apărut în Antologia „În taverna sufletului”, la Editura Amanda Edit Verlag, în traducerea lui Baki Ymeri. Traducătorul spune că „Atunci când ne risipim prin lume, poezia este cel mai frumos punct de reîntâlnire”, în antologie regăsindu-se 12 poeţi români şi albanezi.
Palatul Culturii Bistriţa a organizat, în perioada 11-12 iunie 2016, a VII-a ediţie a Reuniunii Corale de muzică religioasă „Bartolomeu Anania”.
Evenimentul coral a debutat sâmbătă, în eleganta sală de spectacole a noului Palat al Culturii din Bistriţa, cu deschiderea festivă şi concerte ale formaţiilor corale participante.
Cuvinte de salut şi de binecuvântare au transmis, unei săli arhipline, directorul Palatului Culturii, prof. dr. Dorel Cosma, PC protopop ortodox Alexandru Vidican, protopop greco-catolic Ioan Frişan şi PC preot profesor Nicolae Feier.
În organizarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, la Sinagoga din Bistriţa, a avut loc, duminică, 12 iunie, un concert simfonic extraordinar.
Dirijorul a fost apreciatul muzician Yusei Koide, din Japonia, iar ca solist instrumentist – Radu Kis – la vioară.
Concertul a beneficiat de acompaniamentul profesionist al orchestrei Noua Orchestră Tranasilvană şi al formaţiei Filarmonica din Cluj-Napoca, evenimentul muzical fiind prezentat de către dr. Gavril Ţărmure.
Marți, 14 iunie, la Beclean, de la ora 17, la Casa de Cultură, în cadrul Clubului ”Radu Săplăcan” patronat de Primăria din localitate va avea loc un eveniment deosebit. Protagoniști sunt cunoscuții ziariști și scriitori Alin Cordoș și Menuț Maximinian, care își vor prezenta ultimele lor apariții editoriale. Volumul de proze ”Suflete oarbe”- Cordoș, ,,Sărbătorile ciclului social şi calendaristic sau Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”, scrisă de dr. Vasile V. Filip, şi directorul Răsunetului. Ambele cărți au apărut la editură clujeană Școala Ardeleană.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud
vă invită la
SPECTACOLUL ARTISTIC
prezentat de Şcoala de Arte Bistriţa
cu ocazia încheierii anului şcolar 2015 - 2016
JOI, 16 iunie 2016, ora 16.00 - SINAGOGA BISTRIȚA
Îşi dau concursul elevi ai Şcolii de Arte Bistriţa
Clasele de: CANTO * ORGĂ * PIAN * CLARINET * SAXOFON
ACORDEON * CHITARĂ * BALET * DANS MODERN * ACTORIE
Șef serviciu: prof. Rozalia Fucă-Tomescu
Cina cea de taină
Zise Crist: "O să mă vândăUnul dintre voi!" Şi-amarăI-a pătruns atunci durereaPe-ucenici, şi-L întrebară:Doamne, eu?
Şi Ion nestrămutatul,Vai, şi Petru, plin de spaimă,Şi 'mprejur din nou cu toţiiTremurând pe rând îngaimă:Doamne, eu?
Ce să zic atunci eu, biata,Eu cu inima mea slabă –Când şi cei tari în credinţă,Când şi însăşi stânca 'ntreabă:Doamne, eu?
Rugăminte
Mai ia-mă-n poală, mamă dragă,Că-i noapte-acum de tot,Şi-aşa-i de lung şi larg iatacul –Mi-e somn de nu mai pot.
Lecția de coasă
Să faci un lucru pe care nu l-ai mai făcut niciodată înseamnă să începi o poveste nouă. Poate nu suntem suficient de precauți, sau nu ne pasă când nu reușim să evităm repetițiile.
Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Chiuza a fost realizat prin Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Ţinutul Haiducilor”, în urma reabilitării unui vechi castel, dacă e să-i dăm crezare domnului Grigore Bradea, primarul comunei pomenite deja, prezent la o recentă întâlnire culturală care a avut loc chiar în incinta acestui castel. Castel în care, după spusele criticului literar Andrei Moldovan, fiu al locului, Liviu Rebreanu a plasat acţiunea primei variante („Mirza”) a romanului său „Adam şi Eva”, Chiuza fiind şi localitatea natală a tatălui său, învăţătorul Vasile Rebreanu.
Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.