Cultură
Zilele Literaturii Bistriţene – ediţia a IV-a – organizate de către Consiliul Judeţean BN, de Biblioteca Judeţeană „G. Coşbuc” sub genericul „Serile de la Casa Poetului” se desfăşoară în perioada 22-26 iunie 2015, la Casa Memorială „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, în fiecare seară de la ora 19.00.
La „Casa Germană” – Centrul Cultural German (Casa Argintarului) a avut loc marţi, 23 iunie, o nouă ediţie a „Salonului Scriitorilor” care i-au avut ca invitaţi pe scriitorii clujeni – poetul Adrian Popescu – redactor şef al uneia dintre cele mai bune reviste de literatură din România, revista „Steaua” şi prozatorul Radu Ţuculescu, unul dintre prozatorii importanţi contemporani.
Îmi place să zăbovesc în fața standurilor cu jucării. Doar într-o astfel de ipostază accept, înțeleg propoziția „A dat în mintea copiilor.” Deunăzi însă am trăit un amestec de sentimente, plimbându-mi privirea peste câteva rafturi cu arme, în miniatură, din plastic. Pentru copii.
Ieri seară, începând cu orele 19.00, a avut loc, la Casa Memorială Andrei Mureşanu, deschiderea oficială a evenimentului cultural „Serile de la Casa Poetului”, ediţia a IV-a, 2015, organizat de către Biblioteca Judeţeană George Coşbuc, prin scriitorul David Dorian, care a fost şi coordonatorul acestei seri. I-a fost alături, întru moderare, şi Ionela-Silvia Nuşfelean.
Biblioteca Judeţeană Bistriţa Năsăud, în colaborare cu Filiala USR Cluj şi revista Tribuna au realizat un medalion Ion Oarcăsu la sediul filialei USR. Cu acest prilej a fost lansat volumul „Ion Oarcăsu – pagini critice”, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă în programul editorial pe 2015 al Bibliotecii Judeţene. De asemenea, a fost lansat şi un număr din Tribuna, care conţine pagini despre viaţa şi opera lui Ion Oarcăsu.
Joi, 25 iunie, ora 17 are loc ședința lunară de lucru a Cenaclului literar ”George Coșbuc” al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița.
În cadrul reuniunii care marchează închiderea sesiunii de primăvară, scriitorul Alin Cordoș va citi câteva din cele mai recente scrieri ale sale (proză).
Apoi vor fi prezentate principalele activități programate în sesiunea de toamnă.
După ședința de lucru membrii cenaclului vor participa la manifestarea ”Serile de la Casa Poetului” organizată la Biblioteca Județeană.
Emil Dreptate
Preşedinte
Cultura urbană revine în forţă în burgul medieval Bistriţa, după ce sute de ani a educat generaţii de oameni.
Un megaconcert vocal-simfonic – Muzica Gloriei lui Dumnezeu - a răsunat sub bolţile bătrâne şi sacre ale Bisericii Evenghelice din Bistriţa, duminică, 22 iunie, în ziua solstiţiului de vară, la ora 19, când soarele era în înălţimi.
Ca şi sufletele şi inimile melomanilor bistriţeni, care au umplut până la refuz lăcaşul de cult, urcând şi la înaltele balcoane.
Un spectacol captivant, cu numeroase formaţii de dansuri, de vârste diferite, a fost oferit, cu generozitate, de cunoscuta şi apreciata formaţie BeNe Ritm, condusă cu profesionalism de către prof. Mariana Panţiru, din Bistriţa, pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu Bistriţa.
O „mare” de oameni au savurat şi aplaudat evoluţia micilor artişti – copiii lor – care au evoluat în frumoase şi atractive costume, având în program diferite, atractive şi tinereşti dansuri, în sunetele unei muzici adecvate.
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Centrul Cultural Municipal Bistrița
Societatea de Concerte Bistrița
BOGDAN VAIDA - When classic meets jazz
24 iunie 2015, ora 19:00 la Sinagoga Bistrița
Bilet: 10 lei
5 lei - cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari