Cultură

O seară de vis, de exaltare sufletească, de nobleţe şi înfrumuseţare a inimii s-a petrecut la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 2 martie, începând cu ora 19.00, în organizarea CJ BN şi CJC BN, având ca partener Societatea de Concerte „Bistriţa”, unde a avut loc un superb recital de pian, cu piese ale compozitorilor celebri, susţinut de un superprofesionist şi celebru pianist - Eduard Kunz din Rusia.

Poeziile Vioricăi Cătuneanu, izvorâte din Universul mirific al Poienii Cătunenilor (Ilva Mare) din Munţii Rodnei, îngemănaţi cu cei ai Suhardului au luat-o „la vale” spre Dunăre şi Mare, prin Bărăganul altădată mănos, făcând o haltă la Dor Mărunt spre a concura cu alte şi alte perle adunate din cele patru zări sau chiar din aceeaşi Ţară a Năsăudului din care „au rodit” şi Raveca Vlaşin sau Rodica Fercana.

 
La un poet
 
 
Poetul pe care-l citesc
- cu cititul meu viu –
e atît de departe!
Îl citesc azi
iar el abia-şi mai trage sufletul
prin cîteva traduceri opace...
 
Pe cînd îi învăţam aflabetul
el era deja sătul de femei –
o, cîte stafii la geamul cărţilor sale!...
 
Abia acum îmi dau seama
de ce draga mea nu mă înţelege
cînd îi vorbesc în versuri
ştiute pe de rost.
 
Pierdut, eu, în iluzii...
 
Cum pot fi văzul său

Dacă e să-l credem pe autor, pe cel din „Frigul visului”, cea mai recentă carte a lui Valentin Marica, prin cuprinsul ei se regăseşte în Ţara lui Leru-i ler, ţinut imaginar, iar dacă e să acceptăm definiţia de dicţionar, „Ler” ar însemna şi „vreme”şi „timp” şi „floarea vârstei”, deşi termenul a intrat în conştiinţa publică mai ales prin rezonanţa sa eufonică în care se regăseşte în special în colinde.

Biblioteca Judeţeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Secția pentru copii organizează, în perioada 04-06 martie 2015, „Atelierele Primăverii” – Interferențe educative.
Proiectul este derulat în parteneriat cu școli din municipiu și din județ.
Miercuri, 04 martie, orele 16.00 – 18.00 : - Atelier Origami pentru Mama. Cu Larisa Bancea vom realiza flori lucrate din hârtie colorată.
Joi, 05 martie, orele 16.00 – 18.00 : - Atelier MiniArt. Cu voluntarii CoșBook vom decora împreună un obiect surpriză din sticlă.

27 februarie 2015, Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc" Bistriţa-Năsăud. Întâlnire cu Tipătescu, Nae Caţavencu, Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu şi … bineînţeles Coana Zoiţica ...

Elevii clasei a VIII-a de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, însoţiţi de prof. Kovacs Roxana, au ales să-l studieze pe Caragiale şi vizionând piesa „O scrisoare pierdută" (1982) în regia lui Liviu Ciulei şi cu o distribuţie de excepţie. (Victor Rebenciug, Dem Rădulescu, Mariana Mihuţ, Şt. Bănică, Octavian Cotescu, Mircea Diaconu).

(Foto: Camil Hosu)

Cultura urbană se impune tot mai mult şi tot mai des şi la Bistriţa.
Muzica soul, jazz new-yorkez, jazz aproape clasic cu sonuri din cântecele negro-spirituals ale interpreţilor de peste Ocean, de bună calitate, am ascultat şi joi, 26 februarie, împreună cu împătimiţii fani ai jazzului din urbea noastră.
Şi ne-am transpus cumva în cluburile şi sălile de jazz americane şi cu nostalgie am rememorat serile şi nopţile Clubului de Jazz de la Casa de Cultură din anii 80-90, Club de jazz ce ar trebui revitalizat în viitorul Palat al Culturii.

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat evenimentul „Tonitza, pictorul copiilor”. A participat Cercul de Pictură din Palatul Copiilor - Grupa de avansați (7-12 ani), coordonați de prof. dr. Diana Oancea-Morar.

Fostul magistrat Valer Covrig Cudrec, actualmente avocat al Baroului Bistriţa, a fost invitatul Cenaclului „George Coşbuc”. Deşi scrie poezie de peste 40 de ani, este pentru prima dată când avocatul este în dezbatere la un cenaclu. Poeziile sale vorbesc despre merele cu dulceaţă, ninsorile cu îngeri, despre argintul oglinzilor, cartea fiind în curs de apariţie la o editură din Ungaria, sub genericul „Răstignit în dor”.

Vă invităm la întâlnirea cu Marius Chivu şi cartea sa,
Sfârşit de sezon, apărută la Editura Polirom.
Marius Chivu este prozator, critic literar şi traducător.
Evenimentul are loc luni, 2 martie 2015, ora 17.00,
la Casa Cărţii N. Steinhardt, Bistriţa, str. M. Eminescu nr. 4-5.
Întâlnirea este moderată de Dan Coman.
Organizatori: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Editura Polirom.

Abonează-te la Cultură