Cultură

Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița, organizează un superb concert de colinde și cântece de Crăciun, Sâmbătă 20 Decembrie 2014, de la ora 18:00 la Catedrala Protopopiatului Ortodox Bistrița.
În cadrul acestui deosebit concert, susținut în pragul sărbătorilor de iarnă, vă vor încânta corurile reunite ”Appassionata” & ”Viva la Musica” - Dirijor Francisc Mureșan.

"LINUL'I LIN SI DORU'I LIN"

DARURI DE SARBATORI OFERITE SI DARUITE DIN INIMA

Prima expozitie personala de obiecte folclorice Dr.VIRGINIA LINUL

A apărut cunoscuta şi apreciata revistă „Mişcarea Literară”, Anul XIII, nr. 3 (51), 2014, o revistă de literatură, artă, cultură, serie nouă, care apare trimestrial sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editor fiind Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, director fondator al prestigioasei publicaţii a fost Liviu Rebreanu, în 1924, având redacţia alcătuită din Olimpiu Nuşfelean – director, Ioan Pintea – redactor şef, Virgil Raţiu – secretar de redacţie şi Andrei Moldovan.

O activitate organizată de CJC B-N, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa s-a derulat la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa unde Noua Orchestră Transilvană a susţinut un superb Concert Simfonic sub bagheta cunoscutului dirijor Ketil Wermskog din Norvegia.
Despre valoarea artiştilor profesionişti, a dirijorului şi a repertoriului abordat a vorbit, cu argumente, prof. Gavril Ţărmure, directorul CJC B-N.

Dacă în urmă cu patru ani, Tănase Rodilă, fost profesor şi director al Şcolii Generale din localitatea Breaza, comuna Negrileşti, debutează în spaţiul publicistic cu monografia: „Satul Breaza- o istorie demnă şi milenară”( Editura Eikon, Cluj-Napoca,2010), de astă dată el îndreptându-şi atenţia şi oprindu-se asupra dezbaterii şi aprofundării unei teme religioase expuse în volumul : „Lumina Adevărului sau Adevărul credinţei creştine”. În conformitate cu „Predoslovia” (prefaţa)preacucernicului Pr.Prof.

Marţi, 9 decembrie 2014, începând cu ora 13, a avut loc la Muzeul Grăniceresc Năsăudean vernisajul unei valoroase expoziţii retrospective, de pictură şi sculptură, având ca autor pe Ion Nechifor Someşan (1923-2006), fost director al Muzeului Grăniceresc Năsăudean între anii 1950-1960, iar ulterior muzeograf la Muzeul Banatului şi profesor la Universitatea din Timişoara, unde a predat cursul de Istoria artei.

Dacă Bunul Dumnezeu nu l-ar fi chemat să picteze în cer alături de îngeri,cărturarul năsăudean ar fi trecut cu ceva de 90 de ani .Rudele sale de pe Valea Caselor respectiv Familia Pop,familia Largului,Muzeul Grăniceresc şi Astra Năsăudeană l-au învitat pe tânul să coboare în sat la VECHIUL SĂU LOC DE MUNCĂ, Muzeul Grăniceresc pe care l-a slujit cu onoare şi competenţă până la lăsarea la vatră ,orientând activitatea instituţiei în direcţia idealurilor neamului .

 
Sâmbătă, 13 decembrie 2014, ora 16:00, în spațiul librăriei Bookstory din Cluj-Napoca, editura Adenium lansează două antologii coordonate de Alexandru Petria.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Ambasada de la Paris a organizat în saloanele Palatului Behague, reşedinţa Ambasadorului, două evenimente destinate mediului diplomatic, instituţional, economic şi cultural francez, precum şi numeroasei diaspore române din Rep. Franceză.

Abonează-te la Cultură