Cultură
Revista „Tribuna”, director fondator Ioan Slavici, revistă bilunară de cultură ce apare la Cluj-Napoca, îşi surprinde plăcut cititorii constanţi prin prospeţimea, bogăţia şi noutatea ţinutei spirituale şi grafice-tipografice, cu prof. univ. Mircea Arman, ca manager la busola culturală a publicaţiei. 292, 1-15 noiembrie 2014 este numărul ilustrat cu lucrările plastice ale cunoscutului pictor bistriţean Marcel Lupşe, lucrări remarcate şi de textul „Autoporet în timp”, semnat de poetul Al. Cristian Miloş, publicat în pagina 12 al bilunarului clujean.
Scriitorii bistrițeni Alexandru Petria și Menuţ Maximinian au fost invitații prestigioasei reviste de cultură Tribuna, la un simpozion de mare interes, ce s-a derulat timp de două zile. Manifestarea a avut ca teme "Biserica ortodoxă, ecumenismul și rolul religiei în catalizarea culturii românești și integrarea în "concertul” european”, respectiv „Realitatea virtuală şi cultula scrisă”.
O deosebită, sensibilă şi cuprinzătoare activitate s-a desfăşurat la Biblioteca Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, unde gazda noastră, d-na Margareta Pop – bibliotecar şi un excelent moderator al acţiunii, un profesionist în domeniu, o bună psiho-pedagogă, a condus, cu pertinenţă, o temă vastă şi de actualitate intitulată „Literatură şi spiritualitate”.
Deosebitele concerte din cadrul „Noiembrie Muzical” au continuat la Sinagoga Bistriţa şi în 12 noiembrie, începând cu ora 17.00, în prezenţa unui public meloman.
Astfel, artiştii Gzorgy Lakatos – flaut, împreună cu fiica sa la violoncel, Bence Haz – oboi şi Erzsebet Kerek – pian, un cvartet valoros din Ungaria, au încântat publicul cu lucrări de Poulenc, A. Corelli, J.B. Lully, Handel, R.V. Williams, Farago Bela etc.
În cadrul manifestării Noiembrie Muzical a avut loc în cadrul săptămânii muzicale, un concert de o mare ţinută artistică şi muzicală, în prezenţa unui public meloman avizat.
Directorul CJC B-N, prof. dr. Gavril Ţărmure, a făcut o pertinentă şi profesionistă prezentare a celor care au evoluat pe scena Sinagogii din Bistriţa, cât şi valoarea repertoriului abordat.
O delegație a Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița (Mihai Berbunschi, Cornelia Apostol, Adi Puşcaş, Lucian Dobârtă) s-a deplasat în Bulgaria în oraşul Godeci, aflat la 40 km de capitala Sofia, în cadrul proiectului European “Socializare prin Cultură” - program finanțat de către Uniunea Europeană. Artistul Lucian Dobârta a vernisat o expoziție care a încântat publicul aflat într-un număr foarte mare. Prof. Metaodi Kirileov, care se ocupă de trupa de teatru a școlii implicate direct, ca și beneficiar în proiect, a pregătit un moment deosebit.
Emoții pentru reprezentanții a peste 60 de școli de dans din toată țara (aproximativ 800 de concurenţi) care s-au înscris la Bucharest Dance Festival! Competiția de dansa cuprins nu mai puțin de 17 discipline! Evenimentul a avut loc la Palatul Național al Copiilor din București.
Emoțiile pentru concurenț iau fost date și de faptul că au fost notați de un juriu internațional, format din personalități renumite în lumea dansului.
Sub acest generic, Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, Societatea de Concerte Bistriţa, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, organizează, la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, o suită de concerte de mare valoare, la care iau parte artişti profesionişti consacraţi care vor interpreta lucrări ale unor celebri compozitori.