Cultură

Numărul 260 (1-15 iulie)/ 2013 al revistei Tribuna oferă cititorului un sumar bogat, divers şi interesant. Dar nu despre sumarul acestui număr vreau să vorbesc, ci despre un singur text din componenţa sumarului, textul de pe ultima pagină (36) care mi-a reţinut atenţia în mod special. Textul se intitulează „Un bistriţean generos”, semnat Alexandru Petria şi dedicat lui Menuţ Maximinian, scriitorul şi jurnalistul care se află (cu folos!), de ceva vreme, la conducerea cotidianului Răsunetul.

Cu câţiva ani în urmă, am scris despre conaţionalii mei care s-au remarcat în afara graniţelor ţării atât între cele două războaie mondiale, cât şi după. Vorbeam acolo despre artişti şi sportivi care au făcut cinste ţării mele. N-am insistat şi nici nu voi insista despre scriitorii români şi premiul Nobel, deoarece subiectul s-a dezbătut până la saturaţie în mass media noastră.

Profesorul meu iubea simplitatea. Îi plăceau lucrurile simple şi curate, fără încărcătură inutilă, dar de profunzime. Mereu ne dădea exemple unde să căutăm lucrurile clare: în unduirea copacilor în bătaia vântului, în casele de la ţară curate, funcţionale, în obiectele uzuale şi uneltele vechi, în creaţiile ţăranilor, inventive şi trainice. Nu cunoşteam atunci sculpturi ale profesorului, el nu se mândrea cu pasiunea pentru această ramură a artei.

În valea ceţoasă a paginii albe,
din susul ameţitor al paginii albe,
cu munţii în spate, sub avalanşe
coboară.

Din norii ce destramă simboluri,
din zdrenţele soarelui,
aproape frânt stâlpul spinării,
cu braţele proptite în goluri.

Păsări de gheaţă îşi smulg ghearele
din umerii lui, cu carne cu tot,
să nu le îngheţe încă o dată eternitatea,
să mărturisească ele, prin zbor, despre marele Tot.

Nu de multă vreme am avut o plăcută conversaţie, la o degustare de vin, cu un oenolog. Omul încerca să mă convingă că ar fi bine să scriu o carte despre virtuţile vinului, nu ca specialist, pentru că nici nu sunt, ci venind dinspre universul scriitoricesc, ceea ce cred că ar fi o dulce ispită pentru mulţi oameni de condei. El mi-a propus şi o definiţie pentru licoarea zeilor, recunosc, cea mai surprinzătoare şi mai frumoasă din câte am auzit: vinul este singura fiinţă în stare lichidă.