Economie

Fiscul a anunţat că a început programul de verificare a persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat. Este vorba despre 313 dosare, de care se ocupă 60 de inspectori.
ANAF realizează cele mai multe verificări ale averilor deţinute de persoanele fizice identificate cu risc fiscal în Ilfov (34), Bucureşti (31), urmate de judeţele Suceava (14), Buzău (10) şi Tulcea (10), din cele 313 persoane stabilite pentru primă fază a programului derulat.

Vrei să te angajezi?

Vrei să fii activ?

În luna iulie, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa – Năsăud au desfăşurat acţiuni de control conform tematicilor naţionale si regionale,  la operatori economici de pe raza judeţului. Pentru abaterile constatate au fost întocmite 34 de procese verbale prin care s-au aplicat amenzi în valoare de  aproximativ 73. 000 lei.
Vezi care a fost tematica controalelor:
Verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea brichetelor
Principalele abateri constatate au fost:

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud lansează concursul “Cele mai bune planuri de afaceri”. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanele inactive sau ocupate în agricultura de subzistenţă, din mediul rural din judeţul Bistriţa-Năsăud, care doresc să iniţieze o afacere sau o activitate independentă, au acum şansa de a beneficia de premii în valoare de 500 lei.

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă aproape 700 de locuri de muncă, anunţate prin reţeaua europeană Eures, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe posturi sunt în Cehia, unde firmele caută să angajeze 240 de persoane, printre care câte 50 de lucrători în producţie - asamblarea aparatelor de aer condiţionat, operatori şi operatori de producţie, 30 de operatori autoclave/ asamblori şi 20 de muncitori asamblare.

Serviciul ANAF online – Spaţiul Privat Virtual – nu este foarte accesat de bistriţeni, care preferă, probabil, să bată drumul până la porţile Fiscului. Spaţiul Privat Virtual este un serviciu ce nu implică nici un cost şi care poate fi accesat de pe orice dispozitiv mobil cu conexiune la internet. Bistriţenii pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor administrative fiscale emise în formă electronică de către organele fiscale din cadrul ANAF fără a fi necesară deplasarea la sediul administraţiei fiscale.

În primele 6 luni ale anului, la nivelul judeţului nostru au fost realizate încasări în valoare de 371,68 milioane lei, în creştere cu 11,33 % faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Cristian Parasca,  singura scădere a fost înregistrată în zona bugetului asigurărilor sociale de stat (CAS). „Este o creştere semnificativă, asta ca să nu ma existe dubii că nu avem încasări, că în urma măsurilor pe care le intreprindem situaţia nu este cum s-ar fi dorit.

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă aproape 700 de locuri de muncă, anunţate prin reţeaua europeană Eures, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe posturi sunt în Cehia, unde firmele caută să angajeze 240 de persoane, printre care câte 50 de lucrători în producţie - asamblarea aparatelor de aer condiţionat, operatori şi operatori de producţie, 30 de operatori autoclave/ asamblori şi 20 de muncitori asamblare.

Numărul turiştilor sosiţi în judeţ în luna mai 2015 a fost de 8236, în creştere cu 3060 faţă de luna anterioară, anunţă Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, în Buletinul statistic.

Ponderea turiştilor cazaţi în unităţi de tip hotel a fost de 79,0%. Potrivit sursei citate, sejurul mediu în luna mai a fost de 2 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 21,9% (hoteluri – 23,3%, moteluri - 32,1%, pensiuni turistice -22,0%, pensiuni agroturistice - 10,0%, cabane turistice – 4,6%).

Producţia industrială a judeţului a scăzut în luna mai 2015 cu 3,1% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce cifra de afaceri înregistrată de agenţii economici bistriţeni a cunoscut o scădere de 0,3%. Totuţi, pentru primele cinci luni ale acestui an, ambii indicatori au avut creşteri de 2, repsectv 6 procente, faţă de perioada similară din 2014, se arată în Buletinul statistic transmis de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Abonează-te la Economie