Economie

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) anunţă că firmele vor putea să-şi modifice domeniul de activitate CAEN, gratuit, încă un an.
Hotărârea de Guvern a prelungit termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) privind acordarea de facilităţi pentru actualizarea obiectului de activităţi până la 1 martie 2010. De asemenea, se instituie scutirea de taxele prevăzute pentru actualizarea obiectului de activitate şi emiterea noului certificat de înregistrare, sumele aferente gratuităţilor urmând a fi suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al ONRC.

TeraGlass va înlocui actualul brand de ferestre Orizont. Compania Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme integrate în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a finalizat prima parte a procesului de rebranding la care este supusa Divizia de Ferestre. „Întregul proces va necesita investiţii de aproximativ 3% din cifra de afaceri a Diviziei de Ferestre, suma care va îngloba activităţile de creaţie, implementare şi comunicare ale noului brand TeraGlass.

Angajaţii Gărzii Financiare îşi vor extinde drepturile şi vor putea să preia o parte din atribuţiile ce revin acum poliţiei sau jandarmeriei. Astfel angajaţii acestei instituţii se vor transforma în super agenţi, cu atribuţii ce se vor extinde pe palierul mai multor organisme ale statului: vor putea să oprească maşinile pentru control, să legitimeze persoane, dar vor avea şi unele competenţe de cercetare penală, cum ar fi administrarea dosarelor în cazurile suspecte de infracţiuni economice, ce vor fi trimise instanţei sărind peste MAI.

Programul ,,Casa Verde” a fost abrogat din raţiuni bugetare, şi va fi înlocuit de un program-pilot redimensionat. ,,Casa Verde” era un program prin care statul suporta o parte din costurile investiţiilor în sisteme energetice alternative pentru locuinţe şi instituţii. Ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, a anulat ordinul iniţial cu privire la programul “Casa Verde”.

În plină criză economică, salariile preoţilor de la noi cresc. La fel se va întâmpla şi cu veniturile profesorilor din facultăţile de teologie şi ale personalului neclerical. Pentru aceste cheltuieli, suma prevăzută în proiectul care a plecat din Guvern către Parlament este, anul acesta, de aproape 300 de milioane de lei, faţă de aproape 200 de milioane alocaţi anul trecut.

Taxa auto în varianta aprobată de guvernul Tăriceanu ar putea fi redusă cu 30%. Guvernul a cerut Comisiei Europene acordul pentru reducerea cu o treime a taxei percepute la înmatricularea maşinilor. Chiar şi în aceste condiţii, taxa va fi dublă faţă de cea din vara lui 2008. Cea mai mare taxă se va plăti pentru maşinile non-euro şi cele Euro 1, au declarat surse ministeriale. Automobilele noi Euro 4 cu cilindrele sub doi litri vor fi în continuare scutite de la plata taxei, ca o măsură de sprijinire a industriei auto.

Analist financiar cu o experienţă de aproape două decenii în domeniul bancar românesc, bistriţeanul Bogdan Rus a înfiinţat o organizaţie nonguvernamentală care îşi propune să informeze tineretul şi nu numai asupra utilizării corecte a instrumentelor bancare. De asemenea, tinerii vor fi sfătuiţi cum e bine să îşi facă economii şi care sunt oportunităţile de investiţii ale diferitelor momente. Rus a preconizat un plan de sesiuni de informare pentru perioada mai-iulie 2009, participarea la trainingurile sale fiind gratuită. Vom reveni cu amănunte.

Chiar dacă Elveţia a decis prin referendum naţional să dea liber muncitorilor români şi bulgari, bistriţenii nu par prea interesaţi de posibilităţile ţării cantoanelor. Deschiderea barierelor elveţiene nu este sinonimă cu o ofertă pe măsură deoarece construcţiile nu sunt la mare căutare. De asemenea, salariile propuse de angajatorii elveţieni sunt relativ mici, iar costurile de întreţinere nu permit economisirea rapidă a unor sume consistente.

Sub genericul „Fii întreprinzător pentru viitor!” fundaţia Pro Lineas Bistriţa-Năsăud organizează între 5-10 mai a.c. cursuri gratuite de managementul resurselor umane destinate tinerilor care doresc să îşi deschidă prorpia afacere. Grupul ţintă vizat sunt liceenii claselor terminale, studenţii şi şomerii, Pro Lineas aducând la Bistriţa cinci traineri specializaţi în management.

Blocul Naţional Sindical (BNS) dezaprobă proiectul legii bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale pe 2009 în forma actuala şi cere lămurirea aspectelor neclare ale bugetului. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii BNS subliniază că preferă un buget discutat mai îndelung de către Parlament, decât unul „precipitat, prost si care sa duca la multe complicaţii. Încă o dată, Blocul Naţional Sindical înţelege că România are nevoie de un buget cât de repede cu putinţă şi iţi exprimă deschiderea de a participa oricând, la orice oră, la discuţii pe marginea proiectului de buget.

Abonează-te la Economie