Economie
Renumita firmă ITL Agrocomplex SRL Lechinţa, administrată de ing. Ovidiu Ciuruş, având ca preocupare esenţială creşterea şi îngrăşarea bovinelor, a devenit, de câţiva ani, un reper în domeniul zootehnic, nu numai în ţară, ci şi în afara ei. Devenit un centru de îngrăşare a viţeilor, acum, firma oferă o surpriză plăcută bistriţenilor şi nu numai. Un nou proiect se derulează, pornit din dorinţa de a oferi produse din carne, mereu proaspete, provenite din ferma proprie. Astfel că firma a deschis un magazin „Turma” pe str. Muşcatei, nr.
Cred că una dintre cele mai importante teme de cercetare și dezbatere academică privind politicile publice este cea referitoare la scopul final al acestora. Din păcate, această discuție de maximă utilitate tocmai pentru publicul larg și pentru decidenții de politici, care se află la baza înțelegerii implicațiilor contractului social (și îndrăznesc să spun chiar a obligațiilor ce decurg din acesta, pentru ambele părți), este mult prea puțin prezentă în spațiul public și în mediile de comunicare.
Revista Capital a publicat Topul celor 300 de companii din România, bazat pe datele financiare din anul 2020, unul în care „PIB-ul României s-a contractat cu 3,9%”. Potrivit revistei Capital, topul este o oglindă a unui an în care au avut de câştigat cei din retail, iar scădererile s-au simţit în zona industriei petroliere, asta pentru că „ne-am diminuat drastic mobilitatea şi am crescut consistent consumul acasă”.
Majoritatea antreprenorilor de așa zis succes preferă să vorbească despre ce au făcut bine în afaceri și dau un exemplu pozitiv. Foarte puțini sunt cei care recunosc că au greșit încă de la început și au cunoscut succesul doar după eșecuri răsunătoare și repetate. Chiar și mai puțini sunt dispuși să vorbească despre eșecurile lor și să dea un contraexemplu de care din ce în ce mai mulți antreprenori au nevoie disperată.
Credem că un contraexemplu poate fi de multe ori mai puternic, de aceea vrem să-ți spunem care sunt greșelile care îți pot distruge definitiv businessul:
Grupul TeraPlast îl numește pe Laszlo Vajda pe poziția de director de dezvoltare
Numirea vine în contextul adaptării strategiei Grupului din 2020 și a planurilor de dezvoltare din 2021-2022
Piața pensiilor private din România a ajuns, în primele nouă luni ale anului, la active totale de 90,43 miliarde lei, în creștere cu 25% comparativ cu intervalul similar al anului precedent.
Ca pondere în PIB, activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de aproape 8%, marcând o evoluție pozitivă de-a lungul ultimilor ani.
Proiectul se va concretiza într-o fabrică cu capacitate anuală de producție de peste 14 mii tone de folii stretch
Grupul a depus proiectul în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie
La maturitate investiția va genera o cifră de afaceri de 28 de milioane de euro și va avea o EBITDA de 4 milioane de euro
Începând de astăzi, pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară www.asfromania.ro este disponibilă o nouă secțiune, dedicată finanțelor sustenabile și tranziției verzi.În contextul inițiativelor din ultimii ani, derulate la nivel european și care vizează dezvoltarea durabilă, se remarcă o preocupare sporită pentru transformarea sectorului financiar în vederea câștigării capacității de a finanța proiecte sutenabile, de termen lung, în condițiile în care provocărilor legate de schimbările climatice la nivel global li se adaugă și impactul pandemiei
Achiziționarea unei locuințe poate reprezenta una dintre cele mai mari investiții financiare pe care le poate face o persoană de-a lungul vieții. Însă, prețurile ridicate ale proprietăților îi conduc pe oameni să apeleze la un credit imobiliar. Împrumuturile bancare sunt o opțiune excelentă pentru cei care au nevoie de o casă, dar nu-și permit să strângă pe cont propriu întreaga sumă necesară.
În cadrul activităților economice pe care le derulezi prin afacerea ta ai nevoie de elemente diverse, care să asigure buna funcționare a operațiunilor zilnice, în vederea îndeplinirii obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung.
În cadrul acestor elemente, mijloacele fixe sunt componente esențiale pentru resursele materiale de producție și constituie suportul material al capitalului fix. Mărimea și calitatea mijloacelor fixe sunt importante pentru eficiența activității economice în ansamblu: procese tehnologice, produse executate, lucrări efectuate sau servicii prestate.