Economie

Sistemul pensiilor private a cunoscut o evoluție pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, activele totale și numărul de participanți fiind în continuă creștere. Astfel, valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns, la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creștere cu 18% față de septembrie 2019.
Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârșitul lunii septembrie 2020, a fost de 6,98%, peste nivelul din decembrie 2019.

Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele 9 luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.

Începutul lui Decembrie a fost promițător pentru Bursa de Valori București. Pe lângă faptul că volatilitatea indicilor s-a redus semnificativ în această lună, mai multe companii private și-au îndreptat ochii spre oportunitățile de finanțare oferite de piața de capital, viața Bursei de la București fiind marcată de câteva evenimente semnificative.
Este de consemnat așadar faptul că două companii românești au apelat la Bursă pentru a-și finanța planurile de dezvoltare.

Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private - domnul Dan Armeanu, a declarat:
“Pensiile private au un impact semnificativ asupra dezvoltării economice indiferent de orizontul de timp, fie că ne referim la dezvoltarea pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt, sistemul de pensii private contribuie la creșterea PIB prin investițiile efectuate de fondurile de pensii în economia reală, prin asigurarea finanțării statului și a companiilor, cât și prin susținerea consumului, ca efect al plății pensiilor viagere către populație.

TeraPlast, compania-mamă a Grupului TeraPlast, anunță vânzarea liniei de business Profile de tâmplărie către Dynamic Selling Group, producător și distribuitor de profile pentru tâmplărie termoizolantă. 
Decizia vine ca urmare a strategiei companiei TeraPlast de a-și dezvolta business-ul în alte zone de activitate. Transferul va fi realizat după obținerea avizului Consiliului Concurenței. 

Creditele sunt solutiile la care se gandesc cei care au nevoie de noi surse de bani. Exista insa situatii in care nevoile nu sunt evaluate corect, poate ca imprumutul ar fi putut fi evitat, mai ales in conditiile in care bugetul lunar ar putea fi afectat de catre acesta. Evaluarea contractarii unui credit trebuie sa se faca asumat, altfel, repercusiunile pot fi generatoare de probleme.

 
Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Raportul privind stabilitatea piețelor financiare nebancare - semestrul II 2020, care relevă faptul că piețele financiare non-bancare din România s-au adaptat bine în fața șocurilor care au lovit economiile europene în acest an, ca efect al pandemiei COVID-19.

Autoritatea de Supraveghere Financiară vă invită să participați la lansarea Raportului privind stabilitatea piețelor financiare nebancare - semestrul II 2020, eveniment ce va fi transmis live pe pagina de Facebook a Autorității mâine, 9 decembrie 2020, începând cu ora 11.00.
Raportul prezintă publicului o analiză a riscurilor și a potențialelor vulnerabilități cu privire la piețele financiare nebancare, supravegheate de Autoritate, din perspectiva stabilității financiare, precum și cele mai recente date și informații disponibile privind evoluția piețelor financiare.

În cadrul videoconferinței de astăzi: “Gala Premiilor Revistei Piaţa Financiară” organizată de FinMedia, viceguvernatorul BNR - domnul Leonardo Badea, a declarat:
 

„Bursele reprezintă un barometru la care ne uităm cu foarte mare atenție. În această perioadă, trebuie să analizăm în detaliu orice semnal care vine din piață, pentru a fi pregătiți să reacționăm”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 48/ 3.12.2020 a Raportului Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat aici - https://bit.ly/3ozw11p
 

Abonează-te la Economie