Eveniment

"Frumusețea județului nostru este conferită de munți, dealuri, câmpii, lacuri și râuri, dar mai ales este conferită de fiecare suflet care conviețuiește aici. Suntem această comunitate datorită istoriei și trecutului. Este de datoria noastră să ne unim și să ne iubim unii pe alții fără nicio diferență.”

Prima ediție a competiției de maşini-robot "Bolts & Speed" se va desfășura în perioada 4-8 iulie 2022, la care vor participa 12 dintre echipajele de top din programul FIRST Tech Challenge România, cel mai amplu program de robotică din România, pentru elevii de liceu.
Întrecerile echipajelor la cele trei categorii vor avea loc la Sala Polivalenta Bistrița, în zilele de 5-6-7 iulie 2022.
Așteptăm cât mai mulți elevi pasionați de robotică din municipiu/județ, și de ce nu și persoane adulte.

prof. Dorel Nicoară -mentor echipa ,,Bolts & Gears"

Asumându-şi, de mai multă vreme, promovarea culturii muzicale româneşti de inspiraţie folclorică şi în acest an, Corul “Appassionata” al Palatului Culturii Bistriţa, împreună cu Corul “Viva la Musica” din Cluj-Napoca, ambele dirijate de profesorul Francisc Mureşan, au participat în perioada 15 – 21 iunie la “MONTENEGRO FEST”, ediţia a XI-a a International Music&Folk – Dance Festival din oraşul Budva, Muntenegru.

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SILIVAȘU DE CÂMPIE
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
BIROUL DE CONSERVARE, CERCETARE, PROTEJARE ŞI PROMOVARE A
CULTURII TRADIŢIONALE ŞI MULTIMEDIA

organizează

FESTIVALUL CÂNTECULUI, JOCULUI ȘI PORTULUI DE PE CÂMPIE
Ediţia a 50-a Aniversară

SÂMBĂTĂ, 2 iulie 2022
În parcul din centrul comunei Silivaşu de Câmpie
Ora: 17:00

Adoptat ca simbol al națiunii în timpul Revoluției de la 1848, Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naționale, alături de Stema României și de Imnul Național. În fiecare an, în data de 26 iunie 2022, marcăm Ziua Drapelului Național al României.
Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Municipiului Bistrița și Protopopiatul Ortodox Român au organizat o serie de activități.

Începând de joi până duminică (23 – 26 iunie 2022), cetatea Bistriței va îmbrăca straie medievale de sărbătoare.

După doi ani de pauză, serbările medievale revin în Cetatea Bistriței, în perioada 25-26 iunie 2022, tot într-o ediție mai restrânsă decât cea cu care organizatorii v-au obișnuit în anii de glorie ai festivalului, însă cu același farmec de burg medieval.
Zilele medievale 2022 se vor desfășura la Turnul Dogarilor, atmosfera specifică fiind recreată în jurul singurului turn de apărare păstrat din ansamblul fortificațiilor medievale, iar poienița din vecinătatea Turnului va deveni o adevărată tabără medievală cu cavaleri, domnițe și menestreli.

Deschiderea Agenției de Imagine WolfArt, agenție full-service de Social Media și Marketing Digital din județul Bistrița-Năsăud, a avut loc joi, 9 iunie, în apropierea centrului istoric al Bistriței. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri local, producători bistrițeni, personalități din domeniul administrației județene, dar și reprezentanți din mediul artistic, având loc și vernisajul de artă apARTe, al artistei Georgiana Rus.

Sâmbătă, 4 iunie, la Palatul Culturii din Bistrița, a avut loc simpozionul „România – Vatican - 100 de ani de relații diplomatice oglindite în arhivele Vaticanului”, al cărui invitat special a fost dr. Johan Ickx, directorul Arhivei Istorice a Secţiei pentru Relaţiile cu Statele de la Vatican.
Cu această ocazie a avut loc lansarea volumului Romania-Santa Sede: 100 anni di relazioni diplomatiche, ediție îngrijită de Liviu-Petru Zăpârțan (Editura Școala Ardeleană, 2021).

"Un învăţător are efect asupra eternităţii... nu se poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa" – Henry Adams
Dumneavoastră sunteți cei cu care, fiecare dintre noi, am început lecția vieții!
Astăzi, de Ziua Învățătorului, vă adresez tuturor cuvinte de mulțumire pentru munca imensă și răbdarea pe care o depuneți în educația viitorului!
La mulți ani, dragi învățători!

Prefectul județului Bistrița-Năsăud,
Mica Oprea

Abonează-te la Eveniment