Eveniment

ISU Bistrița-Năsăud a activat la această oră Codul Roșu de intervenție în cazul unui grav accident de circulație produs la ieșirea din Ilva Mică spre orașul Sângeorz Băi. Din primele date reise faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și 10 persoane. Șapte dintre acestea se găseau într-una din mașini iar trei în cealaltă mașină care s-a și răsturnat în urma impactului.

În  perioada 22-25 februarie, Romexpo București este gazda celei de-a 39 ediții a Târgului de Turism al României. La acest important eveniment, județul Bistrița-Năsăud este reprezentat de o important și numeroasă delegație condusă chiar de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan. Grupul a ajuns în această seară, deschiderea oficială a standului bistrițean fiind progrmată pentru joi după-amiază de la ora 17.00.

Grupul de firme Teraplast decidea în 2008 relocarea capacităților de producție pe un teren care a fost, mai apoi, revendicat atât de municipiul Bistrița cât și de comuna Șieu Măgheruș. Cert, procesul dintre cele două UAT-uri a debutat în forță, miza fiind una uriașă: taxele și impozitele locale pe care Teraplastul le achită la bugetul municipiului Bistrița și care sunt foarte mari, probabil de peste o sută de mii de lei.
Sorin Mititean: Vorbim de o sentință definitivă. Pe noi ne-a interesat terenul

Prejudiciul de 1,2 milioane de lei pe care inspectorii de la Curtea de Conturi îl impută primăriei orașului Sângeorz Băi nu pare să îl impresioneze pe primarul Traian Ogâgău. Contactat telefonic, edilul orașului-stațiune ne-a spus că e vorba de un prejudiciu moștenit de la fostul primar Roland Venig: ” Noi ne-am adresat instanței pentru recuperarea acelor bani, chiar dacă e vorba de Roland Venig”, explică Ogâgău.

Un bărbat de 25 de ani a căzut de pe un stâlp înalt de 5-6 metri în comuna Măgura Ilvei. La fața locului a ajuns un echipaj d eprim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz Băi. Victima a fost găsită conștientă, dar prezenta multiple leziuni și traumatisme în zona membrelor inferioare. Bărbatul a fost stabilizat și urmează să fie transportat la Centru de Traumă din Târgu Mureș cu elicopterul SMURD. Victima a fost diagnosticată cu   traumatism toracic și lombar.
 

Pompierii bistriţeni au avut astăzi o intervenţie mai specială, un echipaj ISU fiind chemat să scoată un căţel căzut într-un canal descoperit şi adânc de 1,5-2 metri. Patrupedul a fost descoperit  de mai mulţi bistriţeni mărinimoşi, care  l-au auzit lătrând , speriat si agitat.  Aceştia au chemat pompierii bistriţeni care au reuşit sa il scoată la suprafaţă în câteva minute. Oamenii care l-au găsit l-au recunoscut ca aparţinând unei familii care locuieşte în zonă.

Premieră pentru Republica Moldova și România. Astăzi, o localitate din România a semnat Declarația de UNIRE. Comuna Parva, Bistrița Năsăud este primul sat din România care își afirmă dorința ca Republica Moldova să revină în vechile hotare.
Consiliul Local Parva a votat astăzi Declarația de Unire.  Declarația a fost votată de 9 consilieri, inclusiv de primar, viceprimar și secretarul primăriei Parva.

Ruptura de ligament încrucișat este una dintre cele mai frecvente leziuni ale genunchiului, dar situația în care se rup ambele ligamente, anterior și posterior se întâlnește mult mai rar. Astăzi, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany,a anunţat pe pagina sa de socializare faptul că echipa operatorie a secției de Ortopedie-traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, condusă de dr. Bogdan Bumbu, a realizat prima reconstrucție artroscopică a ligamentului încrucișat anterior

Incendiul la o bucătărie de vară a fost anunţat la 112, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de intervenţie de la secţia Năsăud a ISU Bistriţa. Intervenţia a fost rapidă şi a limitat extinderea flăcărilor la casa de locuit. Din nefericire, două persoane, un bărbat de 70 de ani şi o femeie de 50 de ani, au suferit arsuri de gradul II  la membrele superioare.

Două accidente au avut loc în această după-amiază.Primul a avut loc la Rebrişoara,  aici colizionându-se un număr de trei autotrisme. Din primele informaţii de la faţa locului a reieşit că există scurgeri de benzină pe carosbil, doar că persoanele implicate în coliziune nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Al doilea accident s-a produs în cartierul municipiului Bistriţa, Unirea. Se pare că un copil a suferit un atac de panică.
 

Abonează-te la Eveniment