Eveniment

Târgul de nunți, Wedding Land”, organizat în week-end la Pensiunea Terra, de Salonul Geea Sposa, a adus în faţa mirilor o ofertă bogată pentru nunţile ce vor debuta după postul Paştilor.

Duminică, 28 februarie 2016, a avut loc, la Consulatul General al României de la Bonn, o întâlnire între reprezentanţii Diasporei române din Germania şi autorităţile române conduse de ministrul Dan Stoenescu de la Departamentul Românilor de Pretutindeni, coordonat de la Guvernul României.
         S-au adus critici şi sugestii privind îmbunătăţirea relaţiilor din Diaspora română din Germania şi autorităţile române.

„Femeia Europeană” este un eveniment organizat de Fundaţia Doris Moldovan, ajuns la a IX -a ediție, care premiază femei de succes din județul Bistrița-Năsăud, femei care se remarcă prin activitățile lor, sunt exemple bune pentru societate și aduc o imagine pozitivă judeţului și comunității.
Puternică, credibilă, consecventă, întreprinzătoare, consistentă, implicată în acțiuni umanitare, sunt câteva dintre criteriile care au contat în selecţia celor zece femei de nota zece, femei europene.

În luna martie 2014, România, Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia au depus dosarul multinaţional "Practici culturale asociate zilei de 1 Martie" pentru a fi evaluat de către experţii UNESCO în vederea posibilei înscrieri în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial.

A opta ediție a proiectului de talie națională Atipic Beauty, realizat începând din anul 2013 în orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, va avea loc în data de 24 martie, ora 18.00, la Hotel Metropolis Bistrița, organizat de Asociația Open Your Heart și Atelierul de Imagine Prompt Communication. Atipic Beauty este un eveniment fashion deosebit care încorporează și transmite într-un mod inedit un mesaj cu un impact puternic asupra comunității.

În incinta Cercului Militar Bistriţa, în sala mică ,,George Coşbuc,, a fost sărbătorită Ziua drapelului tricolor românesc. În onoarea acestui eveniment, Cercul Militar Bistrita, Clubul Colecţionarilor Militari şi Garnizoana Bistrita, au organizat vernisajul expoziţiei de numismatică, filatelie şi cartofilie "Tricolorul Romanesc". Au expus Marius Chiuzan, coordonatorul Clubului Colectionarilor Militari, col.(rez) Martin Zsoldos si Ioan Stancu.

Conferinta de Resurse Umane - HR Summit aduce pe 17-18 martie la Cluj-Napoca directorii de resurse umane si specialistii din acest domeniu, pentru a dezbate si invata cum sa punem in practica cele mai potrivite strategii care pot accelera dezvoltarea atat la nivel personal cat si profesional.

Bistrița, 19 februarie 2016 – ALTEX România, cel mai mare retailer electro-IT din România, anunță deschiderea unui nou magazin în județul Bistrița-Năsăud, în locul fostului showroom Domo din centrul comercial Winmarkt Bistrița, amplasat în strada Gării, nr. 17.

Cu ocazia aniversării Zilei Consiliului Internaţional al Sportului Militar, în garnizoana Bistriţa şi în garnizoanele Dej, Turda şi Prundu-Bârgăului,consiliile sportive au organizat activităţi sportive care au cuprins alergări pe distanţe scurte şi lungi, aruncarea grenadelor de mână la distanţă şi precizie şi săritura de pe loc.

Andra le-a făcut un cadou tuturor fanilor, la doar o zi după Valentine's Day. Artista a lansat o nouă melodie. ”Iubirea schimbă tot” e despre puterile magice pe care le are dragostea în viața fiecăruia dintre noi.
Andra e complet schimbată în cel mai nou videoclip. Scenariul clipului pare mai degrabă al unui film de acțiune. Andra plânge și se plimbă cu mașina prin oraș, până când lucrurile par să scape de sub control. Dar ”iubirea schimbă tot” și acesta este și mesajul pe care-l transmite piesa Andrei în luna iubirii.

Abonează-te la Eveniment