Eveniment
8 martie: Blânda mea mamă, o găsesc pe vechiul pat cuprinsă de boală, acoperită şi cu ochii cufundaţi în orbite. Ştia că revin acasă dar, auzind paşi prin curte, s-a săltat niţel din aşternut să vadă pe geam, să mă vadă. Un zâmbet cunoscut, o faţă palidă iluminată totuşi de surpriza revederii poate nu a mea cel de acum ci a copilului ce-am fost sau poate a celui ce sunt, poate a amândurora, căci mamele au în gândurile lor imagini întreite pe care noi nu le putem şti. Mama face cât o împărăţie.
Pe platoul Unităţii Militare 01331 Bistriţa a avut loc festivitatea numirii colonelului Ioan Marian Cristurean în funcţia de locţiitor al comandantului Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, începând cu data de 1.03.2015.
La Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Bistriţa a debutat în această săptămână proiectului educativ ”DANSUL INIMILOR SPECIALE” cuprins în CAER 2015, prin concursul regional de dans: « Majorete de Dragobete ».
Concursul a cuprins două secţiuni: dans de majorete prezentat pe scenă şi dans de majorete înregistrat pe cd. În cadrul concursului s-au înscris numeroase formaţii de dans din judeţ şi din ţară, atât din învăţământul special, cât şi din învăţământul de masă, la toate nivelurile de învăţământ.
La Rodna, în largul hol al Căminului Cultural, a avut loc vineri 12 decembrie, vernisajul unei expoziţii de pictură pe sticlă al micilor elevi rodneni, membrii ai Clubului Copiilor Sângeorz-Băi, director Florin Croitor, clasa Rodna, conduşi de harnica profesoară Lenuţa N. Pop, fostă Domide.
27 noiembrie 2014: ROMBAT, cel mai mare producător român de baterii auto, a ales data de 1 decembrie pentru a lansa noua identitate vizuală a companiei.
ROMBAT este un brand 100% românesc, cu o tradiție de peste 30 de ani în fabricarea bateriilor auto, care a fost întotdeauna alături de români ajutându-i să aibă startul perfect zi de zi. De aceea, compania a ales ziua de 1 decembrie pentru lansarea noii identități vizuale, această dată având o semnificație puternică pentru atât pentru companie, cât și pentru milioanele de români care folosesc bateriile produse la Bistrița.
Cu un exterior complet restilizat, mai sculptat, şi cu un spaţiu în cabină mai avansat şi mai sofisticat ca niciodată, acesta este cel mai rafinat Focus de până acum. În plus, noul Ford Focus integrează o gamă largă de noi tehnologii remarcabile.
Vino să îl descoperi la Zilele Porţilor Deschise, pe 5 şi 6 decembrie - click aici pentru a solicita oferta si rezerva un test drive! Vei avea ocazia să testezi tehnologii avansate, cum ar fi:
Vineri, s-a încheiat la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistriţa, proiectul demarat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud care şi-a propus să promoveze importanţa consumului de fructe în şcoli.
Clasa pregătitoare C Step by Step, sub îndrumarea cadrelor didactice Crina-Maria Mureşan şi Maria Andreica, a desfăşurat, în perioada 7-21 noiembrie, diferite activităţi prin care au fost puse în valoare beneficiile pe care le aduce consumul de fructe. Activitatea a fost finalizată printr-un concurs de creaţie: desene, colaje, postere.
Rotaract Club Bistrita are deosebita plăcere de a vă invita la evenimentul Rotaract Portile Deschise - Conferinta cu tema: Voluntariatul ca alternativă de petrecere a timpului liber. Acest eveniment se desfăsoară in 3 orașe diferite făcând parte din Proiectul Rotaract 3x3 organizat de către Rotaract Club Bistrita, Rotaract Piatra Neamt si Rotaract Sighetul Marmatiei.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie ora 16:30, in Aula Magna din cadrul Universitatii Babes-Bolyai Extensia Universitara Bistrita.
După cum bine ştim, în ultimii ani ziua de Halloween este tot mai prezentă în rândul tinerilor din ţara noastră, deşi este sărbătorită şi importată de la americani. Contrar acestei sărbători, nu este bine văzută de elevii Şcolii Gimnaziale şi tinerilor preşcolari din comuna Cetate, joi, 30 octombrie, de la ora 11.00, la Şcoala Gimnazială Petriş a avut loc o şezătoare intitulată „Toamna cea bogată”. Îmbrăcaţi în straie populare, cei mici au recitat poezii, amintind de frumosul anotimp – toamna, cu roadele ei – nelipsind, bineînţeles, cântecele şi dansurile populare.