Eveniment
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei își sărbătorește astăzi ziua de naștere în familie și mulțumește din inimă tuturor celor care îi trimit gânduri bune și îi adresează urări cu această frumoasă ocazie!La rândul său, Majestatea Sa urează tuturor o primăvară cu pace sufletească, speranță și zile senine!
Familia Regală a României
***
În perioada 27–29 martie, Pietonalul Liviu Rebreanu și Piața Centrală devin locul în care meșteșugarii locali și invitații lor își vor expune produsele, obiecte lucrate cu grijă și gusturi care amintesc de copilărie.Sâmbătă, 28 martie, vă invităm să luați parte la momentele centrale ale evenimentului:– de la ora 11:00, parada formațiilor pe traseul Pietonal – Piața Centrală– de la 11:30, rugăciunea ecumenică– în continuare, spectacole de muzică și dansuri tradiționale susținute de ansambluri locale și invitați speciali– ateliere de creație, deschise pe parcursul zilei, pentru copii și adulț
Bistrița marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului prin două evenimente majore: Conferința SPECTRUM 2026 și un spectacol caritabil
Bistrița, 2 aprilie 2026 — Asociația Autism Europa – Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” organizează, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, două evenimente care aduc împreună știința, experiența directă și comunitatea: Conferința SPECTRUM 2026 și spectacolul caritabil „Am autism și sunt uimitor”.
________________________________________
Conferința SPECTRUM 2026
Grație acțiunii unui Comitet de inițiativă (coordonat de la Suceava de profesorul Adrian Graur) și compus din cunoscători din țară ai filosofiei contemporane și ai relațiilor internaționale (Andrei Marga, Adrian Severin, Viorel Isticioaia, Ioan Buzatu, Eugen Uricaru, Pavel Suian, Alexandru Mironov, Sergiu Iliescu, Doru Petrescu, Nicolae Vasilescu), directori de publicații (Cornel Nistorescu, Octavian Știreanu, Marius Ghilezan, Aura Christi) și avocați (Marian Nazat, Florentin Tuca), a fost organizat Simpozionul Confucius și emergența Chinei contemporane.
Convocată prin mijloacele moderne de astăzi (internet, telefon…), adunarea anuală a Despărțământului ASTRA Năsăud avea loc în 21 martie 2026, în sala festivă a Primăriei, adunare la care participau astriștii din oraș, din Ilva Mare (Pavel și Olimpia Berengea, Sabina Gălan, Ironim Ureche), Sângeorz-Băi (Leon și Ioana Strugar), Telciu – Fiad (Valeri Toderici), Rebrișoara (Smaranda și Nicolae Lup), Salva (Macedon și Reghina Tofeni, Ica Gaftone), Bistrița (Ioan Lazăr, Radu Ivan).., dar și delegații onorabili din Dej, Șomcuta Mare, Bârgău, Beclean, Tg.
Diaspora românească din Franța are forță, se implică și reușește să-și spună cuvântul. Dacă la finele anului trecut scriam despre Ana Frățilă, originară din Agrieș, comuna Târlișua, care a fost distinsă cu Premiul pentru Leadership și Antreprenoriat în cadrul Galei franco-române "Women in Economy", astăzi vorbim despre Cristian Frățilă, ales consilier municipal în localitatea franceză Aulnay sous Bois, în care trăiește o comunitate importantă de români.
Vă invităm la un nou eveniment excepţional KINEDOK: seria de filme de patrimoniu UMBRELE ISTORIEI urmată de DIALOGURI cu invitatele noastre speciale.
🔶Adina Brădeanu (critic şi istoric de film, curatoarea seriei) şi Monica Sebestyen (arhitect, directoare Cinema ARTA -ClujN) -prezentarea invitatelor noastre mai jos
⏰Palatul Culturii, vineri 27 martie, ora 19:00
‼️Intrarea liberă
La Sala de evenimente ,,Grand Ballroom" a Hotelului Marriott București, Asociația pentru Dialog și Valori Universale, a acordat premiile anului 2026, pentru 6 personalități din țară și străinătate, ca o recunoaștere pentru întreaga lor activitate desfășurată pentru promovarea valorilor universale și a dialogului între oameni și culturi diferite, care ne leagă, dau formă idealurilor și năzuințelor spre care tindem, pentru a descoperi valori ce ne apropie.
Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița, organizează în perioada 21 – 22 martie 2026 una dintre cele mai așteptate competiții canine ale primăverii: BISTRITZER BURG DOG SHOW 2026.
Ediția din acest an vine cu o premieră importantă: evenimentul se mută într-o locație nouă, mai amplă și mai accesibilă – Unirea, Baza Pârtiei Cocoș (lângă Aerodrom), Bistrița, oferind condiții moderne atât pentru participanți, cât și pentru public.
Peste 1.250 de câini din peste 100 de rase, din 13 țări
Asociația „Grigore Moisil” Bistrița a fost invitată să prezinte modulul de prevenție Rebound la București în cadrul evenimentului „Adicția la copii și adolescenți”.
Evenimentul se va desfășura în data de 31 martie 2026 la Palatul Cotroceni – Sala Unirii, fiind organizat de Administrația Prezidențială a României în parteneriat cu Asociația Zi de Bine, sub patronajul Primei Doamne a României, doamna Mirabela Grădinaru.
Evenimentul este structurat în două panele:
- Arhitectura prevenirii: Resurse educaționale, mesaje și actori-cheie