Eveniment

În perioada 12-14 mai, s-au desfăşurat la Bistriţa o serie de manifestări cu prilejul resfinţirii Bisericii Evanghelice. Ca de obicei, au fost prezente numeroase personalităţi reprezentative pentru minoritatea germană din România, precum Udo Puschnig– reprezentantul Landului Carinthia, Paul Porr – preşedintele Forumului Democrat German din România, Ovidiu Gant – deputatul minorităţilor germane, alături de numeroşi alţi invitaţi şi oaspeţi de pretutindeni.

În fiecare an, la data de 9 mai, celebrăm Ziua Europei în amintirea momentului ce simbolizează piatra de temelie a Uniunii Europene: Declarația Schuman privind crearea unei Comunităţi Europene a cărbunelui şi oţelului. Este prilejul de a ne reaminti, mai mult ca oricând, de beneficiile aduse nouă de cea mai importantă inițiativă de creare a unei Europe prospere și pașnice, unită în diversitatea sa. 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza în data de 12 mai 2023, începând cu ora 10. 00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung, a anunțat directorul executiv Otilia Râpan. 

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost alături de sportivii CS Gloria 2018 BN și a peste 600 de tineri, la marșul “Dependent de o viață sănătoasă”, organizat de Liceul cu Program Sportiv Bistrița. S-a dorit astfel "să se tragă un semnal de alarmă că viața merită trăită frumos, iar sportul poate fi una dintre cele mai bune motivații, spre o viață sănătoasă".
 

Centrul Militar Bistriţa a găzduit Adunarea Generală a Reprezentanţilor Asociaţiei Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistriţa, prilej pentru o dare de seamă privind activitatea Consiliului Director în anul 2022, dar şi pentru alegerea unor noi membri ai acestuia.

Analia Selis, născută in Tucumán, Argentina, s-a stabilit în România in 2003.

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită, joi 𝟮𝟳 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟳.𝟬𝟬 la vernisajul expoziției de pictură cu titlul 𝑫𝒊𝒏 𝒂𝒕𝒂̂𝒕𝒆𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒗𝒆𝒓𝒊 ②, al artistei 𝗢𝗻𝗶𝘁̦𝗮 𝗠𝘂𝗿𝗲𝘀̦𝗮𝗻 .
Născută în județul Bistrița-Năsăud, Onița Mureșan își definitivează studiile la Academia de Artă "Ion Andreescu", Cluj-Napoca, secţia Pictură, clasa prof. dr. univ. Ioan Aurel MUREŞAN şi dr. univ. Nicu MAN.

Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” vă invită la Casa cu Lei (str. Nicolae Titulescu nr. 8, Bistrița), miercuri, 26 aprilie 2023, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției FRAGIL, semnată de Heidi Tradnik și curatoriată de Vasile Duda și Lina Țărmure.Expoziția va putea fi vizitată până în 9 iunie 2023, de luni până vineri, între orele 9.00 - 16.00.„ […] FRAGIL reprezintă o radiografie a parcursului experimental susținut de Heidi Tradnik în arealul sculpturii realizate cu materiale friabile, moi.

Primăria municipiului Bistriţa organizează, în perioada 24-29 aprilie 2023, o serie de activităţi recreativ-educative şi de divertisment dedicate tinerilor, cu ocazia „Zilei Naţionale a Tineretului” care se sărbătoreşte în data de 2 mai.

Program:
• 24 aprilie, ora 11:00: 𝑬𝒙𝒑𝒐𝒛𝒊𝒕̗𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒑𝒊𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂̆ – Expozitie cu lucrările elevilor de la Liceul de Arte „Corneliu Baba"; locație: Pasajul Artelor; organizator: Liceul de Arte „Corneliu Baba"

• 24 aprilie, ora 14:00: 𝑨𝒄𝒕̧𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝑬𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆 în Pădurea Schullerwald derulată de Consiliul Local al Tinerilor

Goran Bregović with his Wedding And Funeral Band @ Bistrița și ZMEI3 au ajuns cu bine la Bistrița!, anunţă organizatorii, Urban Kulture Events.❤️

Transmixt Bistrita te aduce la Goran Bregović with his Wedding And Funeral Band @ Bistrița!

Abonează-te la Eveniment