Eveniment

Spiritul Crăciunului a pătruns la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”! În săptămâna bucuriei Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, liceenii de la CNAM au pregătit un târg de Crăciun caritabil cu colinde, dulciuri și produse handmade. Energia, buna dispoziție, creativitatea și dărnicia tuturor de aici sunt lucrurile pe care avem nevoie să le împărtășim în această perioadă frumoasă a anului!
Felicitări profesorilor îndrumători și doamnei director Monica Buboly pentru organizare și atmosfera festivă creată!, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Ovidiu Frenţ, reprezentant al Asociaţiei „22 Decembrie”, i-a cerut prefectului Mica Oprea să-şi depună mandatul, imputându-i atitudinea discreţionară în relaţia cu angajaţii Instituţiei Prefectului.

Ziua Memoriei Victimelor Comunismului şi Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii a fost marcată la Bistriţa printr-un ceremonial organizat în Piaţa Petru Rareş, la Monumentul Revoluţiei, de către Instituţia prefectului, în colaborarea cu Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Asociaţia „22 Decembrie” Bistriţa.

            În data de 22 decembrie 2022 la Centrul Cultural Dacia, de la ora 17:00 are loc spectacolul caritabil Reborn Christmas Show, dedicat copiilor cu cerințe educaționale speciale din cadrul proiectului “Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!”.
Acest spectacol are scopul de a aduce un zâmbet pe fata copiilor la care Moș Crăciun nu ajunge.
Reborn Christmas Show este la cea de-a șasea editie, un spectacol inedit de Street Dance și Breaking, marca Reborn Dance Studio.

Ca în fiecare an, vă așteptăm la tradiționalul Concert de Crăciun, să vă bucurați de magia, cântecele și bucuria sărbătorilor de iarnă.
Concertul va avea loc Miercuri, 21 Decembrie, ora 17:30 la Centrul Cultural Dacia.

1. Orchestra Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” – dirijor prof. Mihai Berchi,
— Piotr Ilici Ceaikovski - Vals în Si bemol Major, aranjament orchestral Mihai Berchi
— Muzica din coloana sonoră a filmului The Lord of the Rings - aranjament orchestral Mihai Berchi

Biserica Sfântul Nicolae din Sângeorz-Băi a fost gazda unui regal de colinde tradiționale susținut de Corala Armonia din Constanța. Alături de credincioșii din Sângeorz-Băi, preotul paroh Dacian Șanta și de primarul Cătălin Bota și viceprimarul Cătălin Pop, au fost președintele Consiliului Județean - Emil Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, subprefectul Ioan Zăgrean.

Scena sălii Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș a fost pentru o seară locul în care tradițiile și cultura populară s-au întâlnit în cadrul „Festivalului de datini și obiceiuri de Crăciun”, ediția a VIII-a. Evenimentul a fost organizat de Cercul Militar Curtea de Argeș, sub coordonarea Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”.
Ansamblul Doinița al Cercului Militar Bistrița, condus de Cristian Rupa, de altfel șeful acestei instituții, a dus colindul străbun și tradițiile bistrițene în fața publicului argeșean.

Dragi părinți, cunoștințe, prieteni, haideți să sărbătorim împreună cea mai frumoasă perioadă a anului, duminică, 18 decembrie, ora 17.00, la Sala Polivalentă Bistrița. Intrarea este liberă!
MOȘUL ne va vizita și el, iar atmosfera va fi întreținută de trei personaje de poveste: MICKEY și MINNIE și nu poate lipsi nici ZÂNA CEA BUNĂ!!!
Vă așteptăm cu drag!
✨Alegria School Dance
✨Ansamblul Folcloric Balada, Bistrița
✨Melinda Dance School
✨Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie

Asociația culturală „Grigore Bradea” a finalizat procesul de centralizare a rezultatelor în concursul pentru Premiul anual Grigore Bradea 2022. În acest an s-au înscris în concurs 11 tineri artiști sculptori – cu vârste între 21 și 33 de ani:

Daniel Rădulescu – Absolvent Sculptură / Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, promoția 2014 – 2017

Mihai Savin – doctorand Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași / Facultatea de Arte Vizuale & Design / Sculptură

Crăciunul se petrece cu familia, iar asta ne dorim să nu se schimbe niciodată. Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită duminică, 18 decembrie 2022, începând cu ora 11.00 să petrecem o zi de sărbătoare împreună la muzeu. Să colindăm, să povestim, să împărtăşim bucuriile simple ale sărbătorii Crăciunului pentru că:
“Sărbători înseamnă împreună”.
De Crăciun nimeni nu e singur, Muzeul vă aşteaptă!

Abonează-te la Eveniment