Învăţământ

În perioada 13-17 martie a avut loc programul național Școala Altfel la Școala Gimnazială Dumitra, astfel că într-una din zile a fost prezentă la Structura Cepari chef Nina Rus de la Păstrăvăria Rin din Romuli, semifinalistă la Chefi la Cuțite și care a trecut recent și pe la Imperiul Leilor, unde a obținut o serioasă finanțare din partea leilor. Aceasta a venit încărcată de bunătăți la atelierul gastronomic programat, unde au luat parte aproximativ 60 de elevi alături de cadrele didactice însoțitoare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud dispune de o sală de curs care o să fie folosită pentru formări, grupuri de lucru etc.
"Suntem încrezători că vom fi mai eficienți, mai aproape de copii cu informații actuale și relevante astfel încât parcursul educațional al elevilor din județul Bistrița-Năsăud să fie la înălțime.", este mesajul transmis de inspectorul şcolar general, prof. Cristian Nicula.
 

La Grădinița cu Program Normal nr. 9, Bistrița, educatoarele celor două grupe ”Buburuzele” și ”Fluturașii” au renunțat la tradiționala serbare de Ziua Mamei și au realizat câte o activitate, invitând mămicile să lucreze la un proiect alături de micuți.
         Activitățile pentru sărbătorirea zilei de 8 Martie au fost coordonate de prof. învățământ preșcolar  Andreea Bota la grupa ”Buburuzelor” și prof. înv. preșcolar Corina Ceuca  la grupa ”Fluturașilor”.

Inițiat de Casa Corpului Didactic, proiectul educațional „Ce Carte Dăruiești”, aflat la ediția a II-a, implică elevi din unitățile de învățământ din județ angrenați în activități de dezvoltare a competențelor de cultura lecturii și cultura informației, prin apropierea empatică de literatură prin valorificarea imaginației și creativității.

„ S-a întâmplat o dată. Ar fi trebuit sa nu se întâmple, dar s-a întâmplat. Trebuie să nu se mai întâmple vreodată, dar s-ar putea întâmpla. De aceea educația despre Holocaust este fundamentală.” Göran Persson
                                                                                                         

 Proiectul Erasmus+ Smart Waste Management for Smarter Cluster Schools a fost derulat pe o perioadă de 2 ani și jumătate în șase școli partenere: din România (2 școli), Croația, Turcia, Lituania și Grecia. Proiectul își propune să construiască în școli noi obiceiuri durabile, prin acțiunile zilnice ale elevilor și profesorilor deopotrivă. Metoda de abordare s-a bazat pe rețeaua de școli, numite școli cluster, cu șase noduri principale, școlile partenere, care au activat și alte școli din cartier.

În acest an, Școala Gimnazială Ilva Mare a avut onoarea de a găzdui Cercul pedagogic al învățătorilor din Centrul Metodic XII, organizat la începutul lunii martie. Școlile participante au fost: Liceul Tehnologic Feldru, Școala Gimnazială „Gavril Istrate” Nepos, Școala Gimnazială „Demian Nechiti” Ilva Mică, Școala Gimnazială „Dariu Pop” Măgura Ilvei, Școala Gimnazială Leșu, Școala Gimnazială "Sever Pop” Poiana Ilvei, Școala Gimnazială Lunca Ilvei.

9 martie - "Ziua Deținuților Politici Anticomuniști" a fost marcată la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița, în perioada 1 - 9 martie (la clasele: a IX-a A, a XI - a A, C, a XII-a A, B) la orele de Religie, prin dezbateri, prin discuții, prin vizionare de documentare în care s-au analizat noțiunile: libertate, egalitate de șanse, respectarea drepturilor omului, statutul femeii în societatea comunistă, degradarea socială, ideologia politică comunistă totalitară.

Asociaţia Culturală „Grigore Moisil” dă startul evenimentelor prin care comemorează 50 de ani de la moartea celui care este supranumit „părintele informaticii românești”.

Colaborare, multiculturalism, educație, viitor. Cuvinte care au stat la baza mobilității Erasmus+ din debutul lunii martie pentru Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” din Nimigea de Jos. În cadrul proiectului ” “Jobs for the future”, școala OOU ”Metodi Mitevskl-Brico” Lozovo, din Macedonia de Nord, a fost gazdă pentru elevi și profesori din mai multe state europene.

Abonează-te la Învăţământ