Învăţământ

În perioada 4-8 aprilie 2022, o echipă formată din patru elevi (clasa a V-a) şi doi profesori a reprezentat Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare la mobilitatea din Salerno, Italia. Această întâlnire a fost a patra mobilitatea a proiectului Start-EU-Up! coordonat de către şcoala noastră. În cele cinci zile de activităţi, copiii au participat la ateliere, prelegeri despre antreprenoriat și vizite care să ofere exemple de bune practici.

În cadrul proiectului european Erasmus+ SPORT TO EDUCATE, TO INTEGRATE, TO BECOME CITIZENS OF THE WORLD, ţara coordonatoare a găzduit în perioada 4-8 aprilie 2022, la Albacete ( regiunea Castilia La Mancha, Spania)  o nouă mobilitate la care au participat elevi şi profesori din România, Italia, Portugalia şi Bulgaria. Ţara noastră a fost reprezentată de 2 cadre didactice şi 4 elevi de la Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare" din Bistriţa, respectiv de căre director adjunct prof.

Elevii din Bistrița-Năsăud au obținut două Medalii de bronz la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Fizică. Este vorba despre doi elevi excepționali ai județului, calificați la câte 3 discipline, la faza națională. Astfel, Tiberiu Bâcâin, elev în clasa a VII-a de la Liceul Teoretic "C.R. Vivu" Teaca, a obținut medalia de bronz la fizică, asta după ce zilele trecute a cucerit medalia de argint la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Informatică. De sâmbătă, Tiberiu intră în emoțiile probei de la Olimpiada Națională de Matematică, la Iași.

Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie este partenera Fundației Noi Orizonturi în noul proiect „Campionii Incluziunii” în care se dezvoltă și se pilotează mijloace de sprijin pentru implicarea părinților; pentru că încetățenirea practicilor eficiente de colaborare cu toți părinții duce la realizarea incluziunii în educație a tuturor copiilor.

În acest an Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 Bistrița s-a alăturat acestui proiect pilot. În curtea grădiniței s-au amenajat zone specifice proiectului și anume: Zona de Relaxare, Zona de Învățare, Zona de liniștire și Zona Pereții ne surprind. Fiecare zona este amenajată cu diferite materiale din natură, materiale reciclabile precum: cauciucuri de mașină, paleți, butuci, tamburi, baloți de paie. Copiii pot desfășura astfel activități plăcute și relaxante în aer liber, care să le ofere o stare de bine.

Competiţiile din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar au continuat şi în această săptămână. La Liceul Teoretic Radu Petrescu din Prundu Bârgăului, joi a avut loc etapa județeană la minihandbal mixt, pentru clasele I-IV, echipa Școlii Gimnaziale Lucian Blaga, pregătită de prof. Georgeta Diniș- Vârtic - o mare campioană a handbalului românesc - s-a clasat pe locul I și s-a calificat la etapa zonală, programată în perioada 13-15 mai.

 Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a transmis rezultatele obținute de elevii din județul Bistrița-Năsăud la simularea examenelor naționale – Examenul Național de Bacalaureat și Evaluarea Națională. 

Doi elevi de la Şcoala Gimnazială "Lucian Blaga" din Bistriţa, pregătiţi de prof. Ana Szabo, au obţinut un loc pe podium, la etapa judeţeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, ramura Atletism-Cros.
Astfel, Alexandru Costin, clasa a VIII-a, a cucerit locul I, şi s-a calificat la etapa naţională, care va avea loc în perioada 13-14 mai, la Botoşani. Paul Ciornei a obţinut menţiunea I.

Ce este Microînvăţarea?• Reprezintă secvenţe mici de învăţare;• O durata de maximum 5 minute a acestor sesiuni de învăţare este una rezonabilă.
Poate fi aplicată separat sau poate fi integrată într-o lecţie clasică, în conţinutul unui curs, în principiu oriunde poate aduce un plus în parcursul educaţional.
Studiu de caz

Urmare a inițiativei doamnei director, profesor Mirela Nelca, între Școlala Gimnazială ,, Avram Iancu Bistrița și Liceul Silvic Transilvania Năsăud, reprezentat de domnul director prof. Cosma Cristian, a fost încheiat un protocol de colaborare având ca obiect derularea activităților aferente proiectului "Împreună învățăm să protejăm mediul".

Abonează-te la Învăţământ