Învăţământ
În decembrie, dragostea cântărește mai mult decât orice! Din dragoste și respect pentru meseria de profesor și pentru elevii pe care-i instruim, alegem întotdeauna educația la cele mai înalte standarde. Creștem copii, dar nu înainte de a crește noi, în calitate de profesori.
Așadar, în luna decembrie, trei cadre didactice de la ȘCOALA PROFESIONALĂ TÂRLIȘUA- Forai Gabriela, Pap Daniela și Vălean Florina - au participat (în cadrul proiectului Erasmus+ pe care școala îl coordonează) la cea de-a patra mobilitate care a avut loc în Turcia.
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a dat publicității lista cu rezultatele finale ale tuturor candidaților din cadrul concursului de ocupare a funcțiilor vacante de director și director adjunct.
Totul pornește de la Educație!
Părinți sau educatori, tuturor ne revine misiunea de a-i învăţa pe cei mici că „sărbătoarea de Crăciun” nu se referă doar la a primi lucruri noi, jucării sofisticate, ci şi la a împărtăşi dragostea cu alţii. Și pentru că a face bine nu trebuie să se limiteze doar la perioada sărbătorilor, Grădiniţa cu Program Prelungit „Trenuleţul veseliei”, în coordonarea directorului Ana-Maria Boca, cu sprijinul copiilor, al părinților și cadrelor didactice, a organizat mai multe proiecte care au avut rolul de a-i învăța pe cei mici , dar și pe cei mari, să fie generoși.
Proiectul de parteneriat educațional ,,Suflet pentru suflet”, inițiat de Liceul Tehnologic Lechința - Grădinița cu Program Prelungit „Maria”, director prof. dr. Baciu Oana Raluca și Școala Gimnazială Șieu–Măgheruș - Grădinița cu Program Normal Chintelnic, director Turcu Marcela, a ajuns prin implicarea cadrelor didactice, a preșcolarilor și a părinților la Ediția a III-a.
Azi, în ceas aniversar, vă dorim multe zâmbete pe chip, iubire în suflet, liniște în viață, putere de a trece peste clipele mai puţin plăcute, momente infinite de fericire, oameni frumoși în preajmă, magie în toate zilele și multă, multă sănătate!
Comunitatea educatoarelor din Bistrița-Năsăud.
CRINA PETER este profesoară de geografie la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu'' din Bistrița. Dinamică, implicată, creativă, îi place să interacționeze cu copiii și adolescenții cărora încearcă să le dezvolte abilități și competențe de valoare. Profesia sa o ajută să șlefuiască suflete, să modeleze caractere puternice și de ce nu, să fie un exemplu pentru o parte dintre elevii ei. Este iubitoare de natură, de drumeții și îi plac provocările care o ajută să își depășească limitele.
Înainte de a intra în minivacanță, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistrița s-au mobilizat pentru a marca Ziua Națională a României. Fiecare cadru didactic a propus și a organizat, alături de elevii clasei pe care o conduce, câte o activitate aparte care să surprindă copiii, dar să le și valorifice diferite competențe.
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale a României mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile. La ceremonie au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful DSU, Raed Arafat.
În perioada 24-26 noiembrie, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistriţa a găzduit mobilitatea virtuală în cadrul proiectului Stages to Achieve Gender Equality. Tematica acestei întâlniri a fost RESPECTUL. Respectul la școală, în familie, pe stradă, între prieteni, între bărbați și femei. Copiii din cele patru țari partenere, România, Spania, Turcia și Polonia au fost implicați în activități interactive pe această temă.