Învăţământ

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița organizează în perioada 10-12 noiembrie 2017, la Centrul Misionar de Tineret din Sîngeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor pentru taberele viitoare, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”, ediția a II-a.

Cum paradigma în ce privește învățământul romanesc si învățarea în sine se schimbă din ce în ce mai des, o parte din elevii Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare, Bistrița, au avut parte de o schimbare în ce priveste învățarea. A fost învățare experiențială, bazată pe descoperire și intuiție, pe pasi mărunți dar siguri, învățare pentru tot restul vieții. Cei 39 de elevi implicați în această experiență, însoțiți de prof. Livia Vodă, Valeria Georgiu si Rodica Tătar, s-au bucurat de o asemenea experiență unică.

”Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată”. O veveriță trece-n drum, mirată s-audă râsete de voie bună.

Motto: „Limitele sunt doar produsul minții noastre”
Un gând, o echipă, fapte și opinii sunt verigile unei inedite activități dedicate elevilor Școlii Gimnaziale din Romuli.
Invitata noastră specială, domnișoara Maria Magdalena Abodi, stewardesă în cadrul unei renumite companii de aviație din Madrid, ne-a deschis noi orizonturi prin ținuta impecabilă, atitudine și caracter, înțelegând cu toții că o viață de calitate înseamnă implicare, perseverență, dăruire, beneficii, drepturi, responsabilități.

Elevii Liceului Tehnologic Agricol Bistrița au participat la o serie de activităţi cu ocazia sărbătoririi zilei de Halloween.  Numele de Halloween provine de la expresia ”All Hallows` Even”, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinților și este celebrată în noaptea de 31 octombrie, în special în Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Irlanda, însă în ultimul timp din ce în ce mai mult şi în România.

În perioada 23-27 octombrie 2017, o delegaţie de la Liceul Tehnologic Târlişua -  formata din director prof. Mihael Simion Forai şi prof. Cornel Antohe - au participat la prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus + "Green Schools 2.0 for a sustainable future"  2017-1-IT02-KA219-036528_4.

Într-un cadru festiv, în armonie cu cel mai bogat anotimp al anului, Grupa Greierașilor din cadrul Grădiniței cu program prelungit Căsuța cu Povești din municipiu a organizat, săptămâna trecută, un eveniment aparte, marcând ”Sărbătoarea Recoltei”. Greierașii de la grupa mijlocie, coordonați de doamnele educatoare Leontina Felican și Saveta Rățoi au animat decorul minuțios și deosebit pregătit de sărbătoare cu poezii și cântece dedicate acestui minunat anotimp care ne șoptește parcă, în fiecare zi, să ne amintim de culori, lumini, frunze, copaci, iubire și belșug.

În fiecare zi este câte un centenar. Depinde cum îl privim, cum îl simțim. De la o extremă la alta, oamenii sărbătoresc excesiv sau defel. Se pregătesc unii de Centenarul Unirii, cu doi ani înainte, uitând de nouăzecișiopt, de nouăzeciși nouă, de parcă am trăi din sută în sută, de parcă am mânca centenare.

Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” BN preşedinte prof. Elena Berende, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean BN, Centrul Judeţean de Cultură BN şi Consiliul Judeţean BN, a organizat joi 26 octombrie, în somtuoasa sală de nunţi din comuna Maieru, conferinţa „Oameni ai locului-Portrete de dascăli”, încununând un proiect judeţean, etapa finală.

Miercuri, 25 octombrie, Grădinița cu Program Săptămânal ”Dumbrava Minunată” Bistrița a desfășurat acțiunea ”Sărbătoarea luminii”.

Abonează-te la Învăţământ