Învăţământ
Anotimp al roadelor și al culorilor, îmbrăcând de la un an la atlul altă haină, câteodată blândă și cu soare dogorâtor, alteori aspră, cu miros de brumă și ploi reci, toamna este întotdeauna anotimpul care nu trece neobservat datorită festinului de culori și al bogăției. În semn de recunoștință pentru roadele aduse, preșcolarii din Grupa mijlocie B, de la Grădinița "Căsuța cu povești" , alături de părinți și sub îndrumarea doamnelor educatoare au desfășurat activitatea intitulată "Sărbătoarea recoltei".
Elevii Colegiului Tehnic Infoel Bistriţa şi-au desemnat Miss şi Mister Boboc, ediţia 2015, în cadrul balului la care au participat peste 300 de liceeni din clasele a IX-a şi a X-a, profesorii diriginţi, dar şi conducerea şcolii.
La Liceul de Muzică "Tudor Jarda" din Bistrița, Halloween-ul, sărbătoarea preluată de la americani, s-a transformat într-o succesiune de activități ce personalizează tradiția și îi pune în evidență latura pozitivă. Coordonate de doamna profesoară de educație plastică, Pop Cristina, o parte din elevii liceului de muzică au realizat vineri, 30.10, o serie de costume din materiale reciclabile. După ce costumele au fost finalizate, acestea au fost prezentate publicului, elevele costumate defilând prin clase.
În costume colorate, la CRED Raza de Soare, Bistrița, centru condus de psiholog Iuliana Cernucan, ne-am jucat cu Zâna Toamnă și am confecționat personaje de Halloween.
Psihopedagog Dănuța Roman, împreună cu elevi, de la LPS Bistrița, au creat o atmosferă agreată de copiii, care frecventează centrul. După prezentarea costumelor, dovlecii din grădină, au fost transformați în fețe zâmbitoare, cu păr bogat, din pănuși. Scheleții din macaroane, lipiți cu aracet, au bucurat chipurile copiilor și au rezonat cu sărbătoarea de Halloween.
Echipa de voluntari de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Bistrița a participat joi, 29 octombrie 2015,la activitatea de ecologizare a zonei “adoptate” din parcul municipal, activitate inclusă în programul tradiționalorganizat de către Primăria Municipului Bistriţa „Curăţenia de toamnă”.
Preșcolari și elevi din clasele I – X de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean au participat luni, 26 octombrie 2015, la proiectul educativ “Balul toamnei”, organizat în sala de sport a instituției cu scopul de a le forma capacitatea de observare, percepere, înțelegere și apreciere a frumosului, de a le educa simțul și gustul estetic, aptitudinile literar-artistice și deprinderile de a participa la concursuri tematice.
Grădiniţa nr. 8 Bistriţa a organizat concursul „Grădi-Bostanul” care a adus bucurie copiilor din grupa mare – limba germană. Pentru concurs, copiii coordonaţi de educatoarea Menhart D’Aniello Alina, împreună cu părinţii, au reuşit să creeze personajele preferate pe care le-au prezentat colegilor de la alte grupe. Aceştia au jurizat concursul şi au desemnat câştigătorii.
„Scopul nostru a fost acela de a încheia proiectul tematic „Eu şi toamna” într-un mod cât mai plăcut, cu o activitate care implică şi familia, atât de importantă în relaţia noastră cu grădiniţa.
Ce culoare are toamna? Ce gust are toamna? La centrul condus de d-na director Iuliana Cernucan, a avut loc o activitate pe tema deprinderilor sănătoase și consumului de fructe.
Ultima săptămână de înscrieri la concursul Lider European, dotat cu premii în valoare de 2000 de euro
Liceele din România care desfășoară proiecte cu tematică europeană mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie în competiția Lider European, ediția 2014-2015.
Concursul anual de proiecte”Lider European”, dotat cu premii în valoare de 2.000 de euro, face parte din campania “Europa, casa noastră” lansată în anul 2011. Campania este organizată de către Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Până pe 30 noiembrie, personalul didactic, personalul auxiliar şi de conducere ar trebui să primească cele 700 lei pentru perfecţionarea profesională.
Pentru al doilea an consecutiv, peste 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi 40.000 profesori din mediul universitar urmează să primească 150 de euro, tot prin programul derulat cu fonduri europene pe care reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei au declarat că intenţionează să îl păstreze până în 2020.