Învăţământ
Valoarea şi importanţa cărţii pentru dezvoltarea capacităţii intelectuale, a culturii personale a unui individ, rămâne incontestabilă. De aceea, copilul trebuie motivat şi antrenat în activitatea de lectură, iar cartea să câştige teren în faţa calculatorului şi a televizorului.
Lectura ar trebui să fie una din cele mai intense, mai educativă şi mai răspândită activitate pentru şcolar, ea oferindu-i modele de viaţă prin eroii săi.
Among friends – Showul prieteniei europene În perioada 03-10 mai 2015, o echipa de 6 elevi si 2 profesori de la Palatul Copiilor Bistrița(Iulia Istrate, profesor coordonator al proiectului și Ionela Silvia Nușfelean, membră în echipa de proiect) a participat la cea de-a șasea mobilitate a proiectului Comenius multilateral "Combining Europe with a Cultural Rope: let us make a musical" (EU-ROPE). Gazda întâlnirii a fost Gemeinschaftsschule/Erweiterte Realschule Schaumberg din Theley, Germania.
Aflate a a X-a ediţie, Colocviile Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Bistriţa, desfăşurate la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, în 14 mai, începând cu ora 13.30, în prezenţa cadrelor didactice, a cursanţilor acestei prestigioase instituţii, au prilejuit o serie de pertinente şi actuale dezbateri din lumea medicală, la care au participat personalităţi consacrate în domeniu, invitaţi, mass-media etc.
9 mai- Ziua Europei a devenit o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa, o zi a bucuriei de a fi împreună, a voinţei de solidaritate, o unitate în diversitate.
Preşcolarii din grupa mare A, de la Grădiniţa cu P.S. ,,Dumbrava Minunată”, îndrumaţi de educatoarele Dragoş Claudia Alina şi Moldovan Ioana, împreună cu preşcolarii din grupa mică A şi mijlocie A au marcat această zi specială printr-un proiect intitulat ,,Sunt copil în Europa”.
Numărătoarea inversă a anilor de liceu pentru elevii claselor a XII-a a început încă din primele zile a lunii mai. În data de 8 mai al acestui an, Sala Polivalentă din Bistriţa a găzduit festivitatea, precum şi balul majoratului al secţiei maghiare din Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”.
În săptămâna 27 aprilie – 1 mai, o echipă formată din patru elevi ai Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița a luat parte la o serie de activități în timpul mobilității în Istanbul (Turcia), din cadrul proiectului Erasmus+ Unesco Heritage.
În acest an, Ziua Europei s-a îmbinat armonios la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” – prima şcoală din judeţ declarată europeană – cu Zilele şcolii, eveniment care marchează 25 ani de la înfiinţare. O expoziţie cu steagul ţărilor Uniunii Europene, plantarea unor arbori, un lanţ viu al viitorului Uniunii, semn al solidarităţii sunt doar câteva dintre acţiunile derulate la “Lucian Blaga”.
Elevii Școlii Gimnaziale ”Liviu Rebreanu” Chiuza au participat joi la o activitate de ecologizare în comună, coordonați de doamna director Marchiș Simona.
Activitatea este una din măsurile prevăzute în parteneriatul încheiat de unitatea școlară cu Primăria Chiuza, reprezentată de domnul primar Bradea Grigore, cu scopul de a implica instituțiile din comună în educația elevilor.
Parteneriate asemănătoare au fost încheiate cu biserica și cabinetul medical din localitate.
Ziua Uniunii Europene (9 mai) este un prilej de sărbătoare pentru toate statele membre U.E. și pentru toți membrii acesteia. România, membră din 2007, sărbătorește în această zi și 138 de ani de la proclamarea independeței ca stat.