Învăţământ
O manifestare culturală dedicată poetului George Coșbuc s-a desfășurat, cu ocazia zilei sale de naștere (20 septembrie 1866), chiar în curtea Casei Memoriale „George Coșbuc”. Atmosfera a fost una de profundă emoție și recunoștință, la care au luat parte atât consăteni, cât și turiști veniți să aducă un omagiu marelui scriitor.
Evenimentul a debutat cu slujba săvârșită de preotul paroh al satului Morariu Iuliu, un moment solemn care a așezat întreaga manifestare sub semnul respectului pentru memoria celui care a ridicat satul său natal pe harta culturii românești.
Trei elevi de la Școala Gimnazială Tiha-Bârgăului, structura Școala Gimnazială Tureac, alături de directorul adjunct prof. Ștefan Sălăgean, participă la Serbările Memoriei, în Munții Apuseni.
Peste 150 de elevi, cadre didactice, personal didactic auxiliar și administrativ de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița (str. Alba Iulia nr. 20A) se bucură acum de un spațiu modern, sigur și eficient din punct de vedere energetic.
Școala Gimnazială Șieuț, în calitate de beneficiar al proiectului “DE LA CAUZE LA EFECTE, prevenind riscul de abandon școlar la ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘIEUȚ“, având CODUL: F-PNRAS-1-2022-3193, a desfășurat in perioada 27 septembrie 2022-27 septembrie 2025, toate activitățile cuprinse în graficul actualizat, în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat inițial, eșalonat pe fiecare an financiar 2023-2024-2025.
În 12 septembrie 2025, s-a desfășurat la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița prima etapă a proiectului educațional „Școală fără risipă”, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ „It’s Time”, 2023-1-RO01-KA220-SCH-000159201, al cărui scop este dezvoltarea competențelor pentru o viață sustenabilă și formarea unei generații capabile să producă schimbări reale în comunitate, prin promovarea unei culturi școlare bazate pe sustenabilitate, solidaritate și responsabilitate socială.
👤 Nume: Georgel Mureșan
🎓 Profesor–Coregraf la Palatul Copiilor Bistrița
💃 Dansator în cadrul Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” Bistrița, cu o vechime de peste 10 ani
✨ Cu pasiune și dedicare, duc mai departe frumusețea tradițiilor românești, atât pe scenă, cât și în sălile de repetiție, unde îi ghidez pe copii și tineri să descopere energia și bucuria dansului popular.
👉 Înscrieri deschise!
Clase de dans popular gratuite pentru copii și tineri cu vârste între 5–19 ani.
„Meseria mea – un job al viitorului” este un proiect județean de promovare a învățământului profesional și tehnic, de orientarea elevilor în carieră și angajarea lor pe piața muncii, care s-a desfășurat în perioada decembrie 2024 – mai 2025.
Festivalul Concurs Național „CDIdei în Cărți” ajunge în 2025 la un moment semnificativ în istoria sa, sărbătorind un deceniu de existență dedicată stimulării pasiunii pentru lectură în rândul elevilor. În contextul provocărilor contemporane, când atenția tinerilor este disputată de multiple forme de divertisment digital, festivalul concurs „CDIdei în Cărți” demonstrează că literatura poate rămâne relevantă și atractivă atunci când este abordată creativ.
Teoria inteligențelor multiple a fost creată de profesorul Howard Gardner de la Universitatea Harvard în anul 1983, pornind de la premisa că nu toată lumea reacționează la aceeași stimuli de învățare, punând astfel sub semnul întrebării felul în care este organizat sistemul educațional la nivel global.
Inteligența artificială(AI) a devenit o componentă esențială a societății moderne, influențând modul în care lucrăm, comunicăm și învățăm. Unul dintre cele mai accesibile și utile aplicații ale AI în domeniul educației sunt chatboții – programe inteligente capabile să interacționeze cu utilizatorii, răspunzând la întrebări, ghidând procesul de învățare și oferind suport personalizat.