Învăţământ
Inspectoratul Şcolar Judeţean, Grădiniţa cu Program Săptămânal „Dumbrava Minunată”, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” au vernisat, prin grupele mari A şi B, expoziţia de icoane pe sticlă „Lăsaţi copiii să vină la mine”, realizată în cadrul unui proiect internaţional între România şi Belgia.
Prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a anunţat că Extensia Bistriţa s-a validat în timp, atât prin actul educaţional, resurse umane şi baza proprie, astfel că instituţia de învăţământ universitar va fi “întărită” în perioada următoare. Altfel spus, desfiinţarea Extensiei Bistriţa nu este luată în calcul de rectoratul UBB.
Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la naşterea dramaturgului Ion Luca Caragiale, Căminul Cultural din comuna Mărişelu a găzduit spectacolul-concurs ,,Caragiale prietenul copiilor”. Iniţiatorul acestui concurs este învăţătorul Turşan Vasile Grigore de la Şcoala Gimnazială Mărişelu, alături de director- prof. Ignat George Ovidiu, prof. română Mihai Constantin şi de celelalte cadre didactice.
Ziua aminteşte de apariţia Preasfintei Fecioare Maria şi de vindecările minunate de la Lourdes. Este al treilea an în care elevii de la Liceul Teoretic Sanitar au participat cu drag şi entuziasm la această sarbătoare de suflet.
Ziua a fost un eveniment memorabil pentru elevii voluntari şi foarte plăcut pentru oamenii în dificultate internaţi. Voluntarii au oferit voie bună şi mici pachete personalizate beneficiarilor şi au primit în schimb zâmbete şi urări de noroc la examene.
Profesori organizatori, Claudia Simona Ladar şi Cristina Rebrean
- Domnule director Claudiu Şular, care e punctul de vedere al conducerii, pe tema desfiinţării Şcolii Gimnaziale Nr. 2?
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 2 Bistriţa organizează Simpozionul Naţional ”Adaptarea curriculară la particularităţile elevilor, premisă a reuşitei didactice”, ediţia a XI-a, în 15 Martie, de la ora 10.00 la sediul instituţiei. Înscrierea participanţilor se va face până în data de 24 Februarie.
În călătoria iubirii pentru copii, instituţia şcolară „Dumbrava Minunată” – Grădiniţa cu Program Săptămânal nr. 1 Bistriţa a iniţiat şi derulat, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, un Proiect Internaţional Educativ cu Belgia.
S-a lansat prima ediție a concursului național de limba engleză Mirunette Language Competition.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a confirmat că nu există nicio modificare în sistemul educațional, iar clasa pregătitoare rămâne la școală, scrie pesurse.ro.
,,Clasa 0 a fost parte a ciclului primar, clasa 0 rămâne parte a ciclului primar. Schimbări, da, vor fi, dar nu în esenţă. Curriculumul rămâne acelaşi, profesorii rămân aceeaşi. Anul trecut au fost multe disfuncţionalităţi însă. Şi atunci nu e normal şi să vedem ce anume nu a funcţionat.
Hora Unirii s-a întins şi în cadrul Şcolii Generale „Teodor Cotuţiu” Dumbrăviţa. Sub îndrumarea profesorului Deneş Alexandru, elevii au sărbătorit ziua de 24 ianuarie, aducând un omagiu înaintaşilor noştri, înfăptuitorii Unirii Moldovei cu Ţara Românească, printr-un mod deosebit: pe lângă recitarea unor versuri despre unire, aceştia au încântat onorata asistenţă cu o mică scenetă adaptată după opera literară „Moş Ion Roată şi unirea”.