Învăţământ

Asociaţia Pro Apărarea Drepturilor Omului a încheiat manifestările dedicate Săptămânii Solidarităţii şi Toleranţei printr-un carnaval ce a adus ieri, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, elevi de la şcolile generale din municipiu. Carnavalul, coordonat de preşedintele PROADO, Doina Orza, a reunit copii costumaţi în variate personaje care, împreună, au marcat Ziua Declaraţiei Universale a Drepturilor Copilului.

Comisia paritară a Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ au luat decizia de a da elevilor o zi liberă. De asemenea, până pe 27 noiembrie activitatea din şcoli va fi injumătăţită. Ora se curs sau după caz de instruire practica va avea o durată de 25 de minute. Astfel se atinge procentul de 15,5 procente - reducere a cheltuielilor de personal. În decembrie, consiliile de administratie ale şcolilor vor hotărî zilele de concediu fara plată.

În perioada 16-20 noiembrie 2009, în unităţile şcolare din Rebrişoara, în care învaţă 518 elevi, s-a derulat Săptămâna educaţiei globale „Hrana pentru toţi”. Grupul ţintă l-a constituit elevii claselor I-VIII, părinţii, membrii comunităţii locale iar ca parteneri ai proiectului au fost dispensarul comunal, biserica ortodoxă şi biserica penticonstală din localitate, primăria, consiliul local Rebrişoara. Echipa de proiect formată din învăţători şi diriginţi a fost coordonată de director prof. Ilovan Macedon, director adjunct prof. Rusu Vasile şi director educativ, prof. Ciuta Rodovica.

Una din plăcerile mele autumnale este să urc pe cărarea din spatele casei din Malin, târându-mi paşii prin frunzele ruginii ale toamnei. Am senzaţia că particip la un înot sonor, la un fel de plutire pe valuri de frunze. Nu te poţi îneca fiindcă te afli spaţial pe pământul acoperit cu multicolorul covor sonor.

În această săptămână s-a desfăşurat a 11-a ediţie a Săptămânii Educaţiei Globale, cu tema „Hrană pentru toţi”. La Şcoala Generală Mititei s-au desfăşurat o serie de acţiuni pentru a marca acest moment. Sub îndrumarea profesorului coordonator Salvan Olimpia şi a consilierului educativ Florin Bindea, cadrele didactice şi elevii au realizat o galerie de desene, o miniexpoziţie de produse naturale şi o videoprezentare pe tema menţionată.

În săptămâna care tocmai s-a încheiat, Şcoala Generală Nr. 4 Bistriţa, cu aportul nepreţuit al părinţilor elevilor, a fost gazda primitoare a primei reuniuni de proiect din cadrul parteneriatului Comenius multilateral pe care şcoala noastră îl desfăşoară alături de Spania, Estonia şi Turcia.

Împărtăşirea informaţiilor face parte dintr-o cultura antreprenorială sănătoasă. Toţi antreprenorii au nevoie de informaţii pentru a reuşi; comunicarea reduce, în acelasi timp, posibilitatea de a face greşeli, este generatoare de idei şi conduce la progres.

Bucurie mare pentru elevii din clasele primare, a început vacanţa! Şcolarii din clasele I-IV şi copiii din învăţământul preşcolar pot să se odihnească şi să se distreze până duminică, 8 noiembrie, inclusiv. Iniţial, această vacanţă mică - de doar nouă zile - fusese gândită ca una activă, în parcuri, muzee, la teatru sau la diverse alte activităţi, dar în ultimii ani puţini au parte de o astfel de distracţie. Elevii de gimnaziu şi de liceu vor intra în vacanţă abia pe 19 decembrie, după ultima ora de curs.

,,Apă, tu esti nu numai necesara vietii, ci esti însăşi viaţa; eşti bogăţia fără seamăn pe Pamânt, tu eşti cea mai delicată, cea mai pură, tu eşti sufletul Pământului“
Antoine de Saint - Exupery
„În ziua de azi nimic nu este local sau continental, ci totul este de interes mondial”, spunea Nicolae Titulesu; si pe bună dreptate, nu ne putem dispensa de mediul înconjurător, de el depindem toti, iar acesta, la rândul său, depinde de noi. Supravieţuirea noastră şi a generaţiilor viitoare este condiţionată de o lume sănătoasă.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a cerut, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, clor aproximativ 300 de părinţi din toate judeţele ţării, să se implice mai mult în viaţa copiilor lor şi în cea a şcolii. Apelul a fost făcut în contextul discuţiilor pe Legea Educaţiei Naţionale, care permite implicarea părinţilor într-o treime din componenţa Consiliului de Administraţie al şcolii. Transpunerea în practică a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale va presupune „eforturi inimaginabile din partea cadrelor didactice.

Abonează-te la Învăţământ