Învăţământ

Conform deciziei Parlamentului European, anul 2009 va fi declarat “Anul European al Creativităţii şi al Inovaţiei”. În cadrul acţiunilor, care se vor desfăşura şi la nivelul judeţului nostru, vor fi incluse campanii de informare şi de atragere a atenţiei publice, promovarea bunelor practici, dezbateri, reuniuni. Activităţile se vor concentra pe crearea unui mediu favorabil pentru creativitate, inovaţie şi stimularea unei strategii pe termen lung.

Sâmbătă, 18 oct. a.c., la Pintic, a avut loc un eveniment deosebit. Au fost finalizate lucrările de reabilitare a Şcolii Generale din localitate, la care au participat în principal autorii acestui proiect, reprezentantul firmei germane Rehau în România, dl. ing. Emil Pop, originar din Teaca, principalul sponsor, prof. Peter Frenhel, directorul liceului din localitatea Zuoz- Elveţia, coordonatorul principal care a condus acţiunea în lucru a unui grup de elevi ai acestui liceu, care s-au organizat în societatea Corps of Volontieres.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a publicat Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ. Raportul a fost întocmit cu scopul de a prezenta starea învăţământului românesc în vederea ameliorării ulterioare, dar şi să pună în evidenţă politicile ministerului privind alinierea sistemului naţional de învăţământ la standarde europene.

Astăzi, de la ora 11.00, în sala 3 a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” va fi marcată Ziua Internaţională a Sărăciei, printr-o serie de manifestări cu implicarea cadrelor didactice şi a elevilor. Sub coordonarea profesorilor Doina Macarie şi Florina Sermeşan, va avea loc o masă rotundă pe tema impactului educaţiei asupra eradicării sărăciei. În faţa elevilor vor fi prezenţi Alin Săsărman – de la Centrul Comunitar pentru Tineret şi Corina Ernst – de la Autoritatea pentru Sănătate Publică.

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis în unanimitate că decizia Parlamentului de mărire a salariilor profesorilor cu 50%, este constituţională. Executivul a atacat la Curtea Constituţională decizia Parlamentului de mărire a salariilor profesorilor cu 50%. Motivul invocat fiind nesustenabilitatea măsurii, deoarece nu sunt indicate sursele de finanţare. Guvernul îşi menţine punctul de vedere conform căruia majorarea cu 50% a salariilor profesorilor nu poate fi susţinută financiar şi va analiza orice măsură posibilă în sprijinul stabilităţii economice.

În timp ce copiii din unele sate merg zilnic pe jos kilometri întregi până la şcoală, în comuna Matei stă un microbuz şcolar nefolosit. Microbuzul a fost primit de şcoala din Matei, încă de la începutul lunii, şi în tot acest timp, copiii au mers pe jos până la şcoală. Situaţia ne-a fost semnalată de subprefectul Radu Tămăşoi, care aflat într-o vizită de lucru în zonă, a observat un grup de şapte copii care se deplasau pe jos cu ghiozdanele în spate.

Direcţia Judeţeană pentru Tineret organizează, în zilele de 25-26 octombrie, la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” trainingul gratuit „Managementul conflictului”. La acţiune sunt aşteptaţi reprezentanţi ai ONG-urilor. Cei interesaţi vor trimite până marţi, 21 octombrie, la ora 16.00, CV-ul la djt_bistritanasaud@yahoo.com sau prin fax 0263.233560.

Sâmbătă, Şcoala Generală Pintic, aflată sub coordonarea Liceului Teoretic „Constantin Roman Vivu” (director Ioan Mihalci) va fi inaugurată în urma reparaţiilor efectuate de voluntari din Elveţia. Primarul Iustian Muntean, de la Teaca, ne spune că manifestările încep la ora 11, la sediul Primăriei, printr-o şedinţă festivă a Consiliului Local, după care oaspeţii se vor deplasa la Şcoala Generală Pintic. Cei şase profesori, alături de 20 de elevi din Elveţia, au adus la Pintic, cu tirul, materialele necesare reabilitării şcolii (acoperiş, duşumea, izolare termică, încălzire centrală).

Astăzi, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Bistriţa-Năsăud, se va alătura colegilor din ţară, la mitingul ce are loc la Bucureşti. La miting participă cadre didactice din întreaga ţară, atât din FSLI, cât şi din Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret” şi din Federaţia Naţională de Sindicat „Alma Mater”.

Astăzi, de la ora 17.00, elevii de la Grup Şcolar Agricol Bistriţa vor organiza, în zona străzii Arţarilor, o acţiune de ecologizare. Prin acest gest se urmăreşte sensibilizarea şi implicarea cetăţenilor din acest cartier în păstrarea curăţeniei. Acţiunea face parte din proiectul „Voluntariat pentru comunitate” organizat de către Asociaţia ProComunitatea Bistriţa, coordonată de Bogdan Creţu.

Abonează-te la Învăţământ