Local
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează miercuri, 28 septembrie 2022, ora 14:00, în Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene (Bistrița, str. Alexandru Odobescu, nr. 11) dezbaterea: „Despre voluntariat. Voluntarii Bibliotecii”.
Amfitrion: Ioan Pintea.
La Prundu Bârgăului, două proiecte vor fi finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, valoarea acestora depăşind 9,3 milioane lei. Astfel, vor fi asfaltate aproape toate străzile din comună.
Vineri, la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud a avut loc o frumoasă sărbătoare a cărții, sub deviza Ligii Scriitorilor din România - „Întotdeauna pentru cultură sub puterea lui Dumnezeu”, organizată de Primărie, Liga Scriitorilor și Casa de Cultură, cu implicarea directă a primarului Dorin Vlașin, Ioan Mititean, Ionuț Nistor.
După o perioadă de doi ani, în care preocuparea noastră majoră de a ne projeta sănătatea a inclus măsuri de siguranță ce au presupus, mai degrabă, un stil de viață sedentar, întoarcerea la mișcare, tot în siguranță, e calea spre asigurarea sănătății complete – fizice și mentale, iar conștientizarea cu privire la factorii de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare poate să determine, în mod constant, un comportament orientat spre mișcare, alimentație și stil de viață echilibrate.
Proiectul Neurodiversitate și Creativitate: Intervenții Culturale a început cu 2 ateliere care se desfășoară la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean BN și la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa.
Vă invităm sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 12:00, în sala de consiliu a Primăriei municipiului Bistrița la simpozionul organizat sub umbrela „Ateneului de Bistrița”, unde, alături de dl. prof. Liviu Zăpârțan, este invitat politologul româno-israelian Michael Shafir, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Vând 36 ari de teren intravilan, în Posmuș, în apropierea Castelului Teleki, cu acces din drumul principal. Relații la telefon 0754.024647.
Târgul Lechinţei, despre care se crede că ar fi avut prima ediţie în 1892, şi care a fost întrerupt o singură dată, în al Doilea Război Mondial, tot o singură dată pe vremea comunismului şi apoi de pandemie, şi-a reluat parcursul firesc, de sărbătoare. Pe vremuri, erau scoase butoaiele cu must, acum e un pic prea devreme, dar podgoriile Lechinţei îşi vor arăta bogăţia ceva mai în toamnă.
Nu este un secret că vârsta adolescenței aduce cu ea o serie de provocări, mai ales la nivel emoțional, care nu de puține ori sunt greu de gestionat atât de către tineri, cât și de către cei din jurul lor. Și…ce să vezi…prin aceste stări trec adolescenți din toată lumea. Pornind de la această nevoie a tinerilor, Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița în parteneriat cu Liceul European Europejskie Liceum Ogólnokształcące dr Rahn din Zielona Gora, Polonia, au gândit un proiect care să îi ajute pe tineri să își identifice, exprime și gestioneze emoțiile.
La Şanţ, autorităţile locale continuă proiectele de dezvoltare. În luna octombrie, va fi recepţionată şi ulterior dată în funcţiune capela funerară. „De asemenea, avansăm cu lucrările de cadastru general. Până în primăvara viitoare, cu termenele de rigoare care trebuie respectate, vom putea înmâna 600 de Cărţi Funciare. Se lucrează şi pe drumurile forestiere, dar şi pe cele comunale, constructorii sunt mobilizaţi şi sperăm să putem finaliza aceste proiecte atât de importante în infrastructură.