Local

Vă așteptăm Duminică de 1 Mai, în Parcul Stațiunii Sângeorz-Băi, începând cu ora 14:00 să ne bucurăm împreună de a II-a Ediție a Târgului Laptelui de Oi.
Vom avea parte de bucate alese tradiționale de origine animală ale producătorilor noștri locali, produse artizanale, în ambianța creată de artiști precum Ursachi Andreea, Rebrișorean Roberta, Ustini Alexandra, Cristian Moldovan, Encean Violeta, Mihaela Țuțuruga, Emanuela Călina, Silviu Avram, Valerica Croitor, dar și Rapsodul Popular Grigore Guzu, respectiv Școala Populară de Artă, Clasa externă Sângeorz-Băi.

Cu prilejul aniversării a unei vârste venerabile de 102 ani de viață și de istorie, am avut deosebita onoare să-i adresăm cele mai calde urări de sănătate și bucurii domnului Maftei Burzo și, de asemenea, să dăruim un Premiu de 1.000 lei din partea Primăriei și a Consiliului local al comunei Târlișua, cu recunoștință pentru vitejia și curajul de care a dat dovadă pe câmpurile bătăliei, fiind un exemplu pentru generațiile viitoare, transmite primarul Vlăduţ Purja.

Începând cu data de 27.04.2022, în termen de 20 zile, la APIA Centrul Local RODNA se pot depune cereri pentru Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19.

          Ocniţa a fost în săptămâna Sfintelor Paști locul în care Prietenia și-a arătat roadele adunate în ani rodnici si darnici întru ale lucrului bine făcut! Timp de 4 zile, Ansamblul folcloric ’’Cununa grâului’’ și locuitorii Ocniței au fost gazdele unei delegații din comuna Les Bois, Elveţia, cu ocazia sărbătoririi a 32 de ani de prietenie între cele două localități! Ceea ce am trăit cu toții, gazde și oaspeți, nu se poate descrie în cuvinte!

Primarul orașului Sângeorz Băi, Cătălin Bota, a anunțat că a depus cererea de finanțare aferentă obiectivului de investiții ”Înființarea distribuției de gaze naturale în orașul Sângeorz Băi și Comuna Ilva Mică”

În săptămâna 4-8 aprilie a.c., la Palatul Copiilor Bistrița s-a desfășurat cea de-a treia întâlnire de proiect, între instituții de învățământ din Bulgaria, Turcia, Italia și România. Activitățile au constat în concursuri de informatică, workshop-uri interactive, vizite de studiu, prezentări tematice, ateliere tradiționale etc.Mobilitatea transnațională s-a derulat în system hibrid (atât activități online, dar și față în față). Partenerii bulgari (15 elevi și 2 profesori), alături de echipa bistrițeană au participat fizic, iar cei italieni și turci – online.

De astăzi, Postul de Poliție Locală din Viișoara este funcțional, anunţă primarul Ioan Turc. Potrivit edilului municipiului, echipe de câte doi polițiști vor asigura în permanență liniștea și ordinea publică în localitatea componentă a municipiului.

"Aici este deschis și un punct de preluare și identificare a cerșetorilor. Urmează Sărata și Sigmir!", a precizat Ioan Turc.
 

Biserica Evanghelică de la Herina și Ansamblul Bisericii Evanghelice C.A. Jelna vor fi incluse în cadrul Rutei Bisericilor Fortificate alături de alte 9 obiective de acest fel, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență PNRR. La fel Biserica de lemn de la Leurda, aflată în incinta Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud a fost inclusă în cadrul Rutei bisericilor de lemn alături de alte 29 de biserici.

O activitate deosebită, mai ales în săptămâna 9-16 aprilie 2022, a avut loc în cimirirul satului Budești, deoarece majoritatea locuitorilor săi sau a rudelor acestora, au venit să vadă care este starea mormintelor înaintașilor, le-au curățat, le-au primenit, le-au aranjat cât au putut de bine pentru Luminație.

Abonează-te la Local