Local
”ȘCOALA DE RECICLARE este unul din cele mai importante proiecte implementate de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în domeniul educației!
După ce am învățat copiii din 50 de școli din județ să colecteze separat corect deșeurile reciclabile în cadrul concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău”, am constatat nevoia de a dota școlile cu infrastructură de colectare selectivă a deșeurilor, atât în interiorul sălilor de curs, cât și cu containere mari în curtea școlii.
În perioada 14-15 septembrie 2024, localitatea Sângeorz-Băi, prin cartierul denumit „Valea Cascadelor” Cormaia au găzduit cu succes ediția din acest an a Festivalului Regional „Sărbătoarea Străbunilor”, un eveniment cultural autentic dedicat păstrării și promovării tradițiilor străvechi ale Văii Someșului Mare. Evenimentul a oferit vizitatorilor o experiență unică printr-o serie de activități specifice sfârșitului sezonului pastoral și simularea Transhumanței, o practică istorică a ciobanilor din zonă.
Marian Forogău, primarul comunei Șanț, anunță semnarea contractului de execuție a lucrărilor din cadrul proiectului "Consolidare, reabilitare și modernizare a 15 drumuri de interes local în comuna Șanț", finanțat prin Programul de Investiții ,,Anghel Saligny". În urma procedurii de achiziție publică, câștigător a fost desemnată firma GIRONIC STAR COM SRL.
Drumurile propuse spre reabilitare și modernizare au o lungime totală de 2196 m (2,196 km):
1 Ulița peste pod 190 m
2 Ulița Cantonului 94 m
3 Ulița Georgeasca 50 m
4 Ulița la Rogojan 76 m
Având în vedere calamitățile naturale din ultimele zile, fac un apel către bistrițeni, persoane fizice și juridice, să vină în sprijinul miilor de oameni care și-au pierdut agoniseala de o viață și să doneze alimente neperisabile (conserve, fåină, ulei, orez, zahăr, paste făinoase, dulciuri etc.) și obiecte de strictă necesitate: haine, perne, pături (noi), inclusiv jucării pentru cei mici.
Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și Ioan Pavelea, primarul comunei Coșbuc, au identificat soluțiile administrative pentru finalizarea proiectului de extindere a rețelei de apă din comuna de pe Valea Sălăuței, investiție finanțată din fonduri guvernamentale în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală.
Centrul Cultural Dacia din Bistrița a găzduit festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025 la extensia din Bistrița a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș. La programele de studii de licență Asistență medicală generală, Tehnică dentară și Asistență de farmacie studiază în prezent 244 de studenți.
Se împlinesc 10 ani de când generalul erou GRIGORE BĂLAN revine odată pe an ACASĂ la Blăjenii de Sus, la data de 14 septembrie, spre a se întâlni cu neamurile.
Festivalul Regional "Sărbătoarea Străbunilor ALESUL", ediția 2024, a fost un eveniment special care a adus tradițiile și valorile noastre la loc de cinste., organizat de Cooperativa Sângeorz-Băi, în colaborare cu Primăria Orașului Sângeorz-Băi, Centrul Cultural Iustin Sohorca, Clubul Copiilor Sângeorz-Băi și Parcul Național Munții Rodnei.
Primarul Aurel HOrea anunță că proiectul de reabilitare energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică este complet. "Educația este cel mai important cadou pe care îl putem oferi copiilor noștri, tocmai de aceea sunt foarte mândru de acest proiect, care nu putea avea loc fără ajutorul dumneavoastră, al tuturor!
În ziua de 8 septembrie 2024, satul Fiad din comuna Telciu a primit zeci de lătureni, fii și nepoți ai satului, în frumoase costume populare. Toți s-au simțit bine acasă, ca la început de lume, cu sentimentul negrăitei taine de comuniune cu originile noastre nobile și ziditoare, participând cu drag la ediția a ll-a a Zilei Satului, de parcă Fiadul a fost pentru o zi Patria Transilvaniei.