Mediu
Asociația Environ organizează în perioada 1 iunie – 1 iulie 2018, prima ediție a campaniei naționale de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor uzate, ,,România Reciclează”, un proiect derulat în parteneriat cu autoritățile locale. Campania debutează pe 8 și 9 iunie în localitățile Hîrșova, Ilva Mică, Mănești, Izvoru Berheciului și Șuraia.
Concursul „Hai scăpăm Bistriţa de poluarea cu plastic!”, care a mobilizat 14 unităţi de învăţământ din Bistriţa, a ajuns la ora bilanţului. De Ziua Mediului, municipalitatea le-a premiat pe cele mai eco școli, apreciind efortul depus de elevi, profesori și părinți, deopotrivă, pentru a colecta cât mai mulți saci cu PET-uri.
Palatul Culturii a găzduit festivitatea de premiere a proiectului educaţional „Centenar aniversat într-un mediu mai curat!”, proiect realizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean B-N şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoREc, prin reprezentantul local Mina Nedelea.
Acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică pentru anul 2018, a fost finalizată.
Ministerul Apelor și Pădurilor susține modificarea art.59 din Codul Silvic, conform propunerii de modificare inițiată de un grup de parlamentari, cu condiția asigurării cu prioritate a lemnului de foc pentru populație, așa cum prevede actul normativ, transmite ministrul Ioan Deneş, într-o postare pe facebook.
Asigurarea necesarului de lemn pentru populaţie naşte controverse la nivel naţional. Anul trecut, prin Legea nr. 175/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, a fost modificat art. 59, care avea menirea să asigure lemnul de foc pentru populaţie.
MEMORIU de la TĂRPIU. Vă cerem să aplicați soluția corectă
Către,
Primăria Comunei Dumitra
În atenția Consiliului Local al Comunei Dumitra
Stimate Doamne,
Stimați Domni,
Există soluţii viabile, implementate cu succes în alte oraşe/regiuni europene, şi nu numai, cu impact pozitiv atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung asupra sănătăţii cetăţenilor, economiei locale şi a mediului înconjurător, pentru optimizarea Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor (SMID) în judeţul Bistrița-Năsăud.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod galben pentru cateva localitati din judetul nostru, valabil până la ora 21:30.
Este vorba despre comunele Teaca, Șieu, Șieuț, Mărișelu, Urmeniș, Monor, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie.
Se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care izolat vor cumula 20...25 l/mp, izolat grindină de dimensiuni mici si intensificări ale vântului.
În acest an, la nivelul judeţului nostru sunt prevăzute a se executa împădururi integrale pe o suprafaţă de 361,94 hectare, urmând să fie plantaţi peste 1,8 milioane de puieţi. Potrivit datelor statistice prezentate de ing. Daniel Pop, şef Garda Forestieră Bistriţa-Năsăud, cea mai mare suprafaţă inclusă în programul de împăduriri integrale aparţine Ocolului Silvic Valea Ilvei, cu 57,88 hectare. Pe podium sunt şi OS Tihuţa Colibiţa cu 47,67 hectare şi Ocolul Silvic Izvorul Someşului cu 37,68 hectare.
În primăvara acestui an, la nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt prevăzute a se executa împăduriri integrale pe o suprafață de 361,94 ha din care 28,05 ha sunt proprietate publică a statului și 333,89 ha proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, unde se vor planta peste 1,8 milioane puieți , a anunţat ing. Daniel Pop, şef Seviciu Garda Forestieră Judeţeană Bistriţa-Năsăud, în cadrul Colegiului Prefectural.