Mediu
Comisarii de mediu bistriţeni au efectuat controale în toate cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului, în perioada 3 aprilie -9 mai, pentru a verifica starea de salubritate a localităţilor, a cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţie.
În perioada 23 mai – 7 iunie 2017, la Bistriţa se desfăşoară o serie de acţiuni care marchează Zilele Mediului, acţiunile fiind organizate de Primăria municipiului Bistriţa în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” Bistriţa, Asociaţia „Tineri pentru comunitate” Bistriţa, Asociaţia Română pentru Reciclare „RoRec”.
În urma negocierilor care au avut loc la sediul Ministerului Mediului între reprezentanții funcționarilor publici aflați în relații de serviciu cu Garda Națională de Mediu şi cei ai Ministerului Mediului, s-a încheiat un acord privind suspendarea temporară a grevei declanșate la data de 10 mai, la nivelul instituției.
"Părțile au convenit să susțină rezolvarea problemei inechităților salariale din sistem în cadrul procesului legislativ de elaborare de către Parlamentul României a Legii salarizării unitare.
În ultimele 5 luni, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au efectuat 53 de controale privind verificarea modului în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservarii habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, precum şi gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.
În primăvara anului 2017, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost executate împăduriri integrale pe o suprafață de 429,39 ha din care 24,91 ha sunt proprietate publică a statului și 404,48 ha proprietate publică a unităților administrativ- teritoriale, fiind plantați peste 2,1 milioane de puieți, potrivit datelor transmise de Garda Forestieră Judeţeană Bistriţa-Năsăud.
Reprezentanţi ai Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei participă în perioada 20-24 aprilie la Forumul internaţional BalkaNatureNet ce se desfăşoară la Tirana (Albania), organizat de German Federal Environmental Foundation şi Academia Alfred Toepfer pentru Conservarea Naturii din Germania.
Scumpirea continua a energiei electrice din ultimii ani a dus la cresterea facturilor pentru cea mai mare parte a populatiei, astfel ca energiile regenerabile devin o alternativa pentru reducerea facturilor. Optiunea pentru a reduce costurile la energia electrica o constituie panourile fotovoltaice.
Panourile fotovoltaice sau cele solare transforma energia solara in electricitate.
Din ce este compus un sistem de panouri fotovoltaic
Administrația năsăudeană a inițiat, în perioada 3-8 Aprilie 2017, Săptămâna curățeniei de primăvară.
În această acțiune au fost implicate școlile năsăudene: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „George Coșbuc”, Colegiul Economic și Colegiul Silvic Transilvania, alături de Primăria Orașului Năsăud, pompierii și jandarmii năsăudeni.
Peste 1.000 de saci de gunoi au fost adunați de pe cele două maluri ale Râului Someșul Mare. Majoritatea acestora au fost aduse din amonte, odată cu ghețurile din această iarnă.
În data de 1 aprilie 2017 (nu e păcăleală), a continuat în hotarul satului Budești-Fânațe, în locul numit „Groapa lui Chifa”, acțiunea de împădurire începută în urmă cu mai mulți ani. Au participat aproximativ 260 de voluntari proveniți dintre elevii liceelor Andrei Mureșanu, Infoel, Sportiv, Liviu Rebreanu din Bistrița, Cercetașii Bistriței, ai unităților școlare din comuna Budești, săteni.
Parcul Naţional Munţii Rodnei (Rezervaţie a Biosferei) a fost selectat ca arie protejată pilot pentru promovarea bunelor practici de monitorizare participativă a biodiversităţii prin implicarea voluntarilor în cadrul unui proiect internaţional intitulat IMPACT „Innovative models for protected areas - exchange and transfer" finanţat prin Programul INTERREG în perioada 2016-2020.