Mediu

Grupa „Micii ecologiști” elevi ai clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud, care frecventează Cercul de chimie experimentală – ecologie al Clubului Copiilor Năsăud, condus de prof. Buia Dorina s-au aflat, săptămâna aceasta, în vizită de lucru la Primăria Orașului.

În această perioadă are loc la nivel național acțiunea comună de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari.
În județul Bistrița-Năsăud participă reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, ai Gărzii Forestiere și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului anunţă deschiderea sesiunii nr.1/2016, privind depunerea dosarelor pentru preluarea în custodie a ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar.
Dosarele vor fi întocmite în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr.1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate.

SC VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU SA Sucursala Bistriţa-Năsăud demarează în luna martie o campanie de acceptare gratuită a deşeurilor voluminoase şi DEEE, în Centrele de Colectare din judeţ, după următorul program :
- Centrele de Colectare de pe strada Narciselor şi din Viisoara (lângă Complexul Heidenfeld) din Bistriţa: 04.03.2016, 11.03.2016, 18.03.2016, 25.03.2016, între orele 08-16 ;

Anul 2016 pe apele de munte din județul Bistrița-Năsăud a început în forță!
Modernizări de drumuri cu mutarea cursului de apă și utilaje care se bălăcesc printre păstrăvi (sic), cu MHC-uri gata să se nască și bineînțeles mioritica exploatare de balast din albia minoră a minunatelor noastre râuri pe cale de dispariție, după bunul plac al unora.

Aderarea României la UE cu 10 ani în urmă a dus la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor prin alocarea de uriaşe fonduri orientate în acest sens. O componentă în direcţia îmbunătăţirii calităţii vieţii dar şi a naturii a fost implementarea activităţii de colectare a deşeurilor, mai bine zis a gunoaielor din gospodăriile populaţiei, lucru întâmplat şi în cele 6 sate din comuna Teaca. Dacă cu ani în urmă mii de tone de gunoaie erau atuncate la întâmplare prin toate văile, acum iau drumul Tărpiului unde se depozitează la nivel de judeţ.

În data de 2 februarie în fiecare an se celebrează Ziua Mondială a Zonelor Umede. Această zi marchează data adoptării Convenția asupra zonelor umede la 2 februarie 1971 în orașul iranian Ramsar de pe malul Mării Caspice.
In fiecare an din 1997, Secretariatul Ramsar a furnizat materiale pentru a ajuta la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța și valoarea zonelor umede, Sloganul de anul acesta fiind “Zonele umede – Mijloace de existență durabile!”

În 2 februarie se marchează Ziua Mondială a Zonelor Umede. Anul acesta, tema este: „Zonele umede pentru viitorul nostru! Mijloace de existentă durabile”.
Primăria municipiului Bistriţa continuă campania de susţinere a biodiversităţii locale ca mijloc de existenţă durabilă şi pentru 2 februarie 2016 organizează, împreună cu Asociaţia Harta Verde România şi Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa, o acţiune care are drept scop sensibilizarea cetăţenilor pentru ajutorarea păsărilor sălbatice să poată supravieţui în anotimpul rece, atunci când nu găsesc hrana necesară.

La conferinţa de presă organizată de Societatea Vitalia Servicii pentru Mediu SA, Sucursala Bistriţa, s-a dezbătut vitala problemă a societăţii de a recupera datoriile pe care le au beneficiarii faţă de societate, fiind o întrevedere pe tema SMID.
Directorul sucursalei, Ştefan Sângeorzan, a făcut o minuţioasă prezentare a situaţiei actuale, inclusiv pierderea contabilă medie lunară pe perioada octombrie 2014 – august 2015 şi septembrie 2015 – decembrie 2015.

Protecţia mediului din Beclean şi din judeţ a avut parte, duminică, de o campanie de sensibilizare, cu accent pe nevoia de educaţie şi formare a comportamentelor în măsură să prevină şi să înlăture acţiuni prejudicioase pentru natură. Şcoala, biserica, primăria, consiliul local, mijloacele de informare în masă, toţi şi-au dat mâna, prin reprezentanţii lor, chiar în Ziua Unirii, într-un demers de implicare ecologică, organizat la sediul administraţiei publice locale sub forma unei dezbateri privind dezvoltarea unor atitudini ocrotitoare faţă de mediul înconjurător.

Abonează-te la Mediu