In Memoriam
Vestea trecerii preotului Viorel Stanciu către cele veșnices-a abătut cu mare tristețe nu doar asupra comunității din Viișoara, ci și asupra întregii comunități bistrițene.
Sunt sigur că toți cei care l-au cunoscut sau l-au întâlnit măcar odată pe părintele Stanciu, încă mai au în suflet blândețea glasului său și înțelepciunea cuvintelor sale.
Să ne rugăm cu toții, ca Bunul Dumnezeu să îi odihnească sufletul alături de cei drepți și să mângăie mult îndurerata familie.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Am fost la Budacul de Sus. A murit, în toamnă târzie, „mama Ică ”, Florica Stejerean. La înmormântare a fost lume, lume multă. Oameni de-ai locului, neamuri, colegi de serviciu de-ai copiilor şi nepoţilor, cunoştinţe cu bune
Atât sportul bistrițean, cât și întreaga comunitate din județul Bistrița-Năsăud a suferit o mare pierdere, prin trecerea în veșnicie a sportivului, managerului și omului Vasile Moga. Comunitatea bistrițeană îi va rămâne veșnic recunoascătoare, pentru toate sacrificiile făcute în slujba clubului Gloria Bistrița.
Acum, în acest moment de grea încercare, doresc să transmit condoleanțe membrilor familiei îndurerate și să să îi asigur de întreaga mea compasiune.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Fostul jucător şi director sportiv al Gloriei Bistriţa, Vasile Moga (58 de ani), a decedat, sâmbătă după-amiază, după ce a făcut infarct la volan. Maşina pe care o conducea a intrat într-o ţeavă de gaz, în zona Pieţei Decebal. Echipajele medicale au încercat să-l resusciteze circa 45 minute, dar fără succes.
Astăzi, în localitatea Bobota, judeţul Sălaj - satul natal al seniorului Corneliu Coposu - vor avea loc acţiuni de comemorare dedicate împlinirii a 18 ani de la trecerea în eternitate a acestuia.
Această manifestare este organizată de către Fundaţia CORNELIU COPOSU în colaborare cu Organizaţia PNŢCD Sălaj, Primăria comunei Bobota, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi de Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai” din Bobota.
Din această duminică locul pe care Ioan Chita îl ocupa la Catedrala Ortodoxă de pe strada Odobescu va rămâne gol. Ioan Chita nu va mai veni să se roage în Sfântul locaş. A fost chemat la ceruri, printre îngeri, în Împărăţia lui Dumnezeu. Venea în fiecare duminică şi în sărbători la biserică. Era un credincios înnăscut. Cu mersul său domol, cu o faţă şi o privire ce-i radia mereu bunătate, omenie şi prietenie. „Orice om pe care-l întâlnesc în cale este un candidat la prietenia mea”, îmi spunea adeseori.
A murit fostul diriginte al Poştei bistriţene, domnul Ioan Neamţu. Aşa, pe neaşteptate, fără a-şi lua rămas bun de la mulţii, foarte mulţii colegi, prieteni, cunoscuţi. A fost, iată, trebuie să vorbim la trecut, unul dintre cei mai pricepuţi „poştaşi” bistriţeni. Cu siguranţă, cel mai bun, un profesionist desăvârşit, un foarte priceput în relaţiile cu oamenii. Vine pe linia mai marilor lui colegi, chemaţi şi ei la ceruri. Şi mă refer la Costică Gogă, la dl. Iernuţeanu, oameni cu adevărat legendari, despre care poştaşii, de orice categorie, îşi amintesc cu drag.
Duminică, 13 octombrie, a încetat din viaţă V(asile) Fanache, critic şi istoric literar, eseist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj .
Odihnească-se în pace.
Născut în 5 aprilie 1934, la Ghirdoveni/Dâmboviţa, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Cluj (1958). Debut absolut cu critică literară în Steaua, 1958. Doctorat, 1969, cu teza Poezia lui Mihai Beniuc.
FLORI PENTRU EL, LACRIMI PENTRU NOI! DOMNULE PROFESOR VETI RAMANE MEREU IN AMINTIREA NOASTRA! Sambata (05.10.2013), la Biserica Ortodoxa din localitatea Sarata, va avea loc slujba de pomenire a 7 ani de la trecerea la vesnicie a celui care a fost profesorul Mihai Cazacu.