Religie

Joi, 2 martie, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit ultima parte a Canonului cel Mare, la biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Beclean, unde slujește preotul paroh Claudiu Zinveliu și proin-protopopul Vicențiu Doru Zinveliu. 
 

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Sîngeorz-Băi I.

În biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză), 26 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Bistrița și a sfințit sediul Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR) – Filiala Bistrița.

Textul Evangheliei:,,Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

După timp îndelungat comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Bistrița dispune în sfârșit de un spatiu propriu, în care au loc activități culturale, de socializare, precum și de consiliere și îndrumare pentru viață.
Lucrările de a amenajare a acestuia vor fi încununate prin slujba de sfințire, care va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

          ,,A fost odată un medic foarte priceput și dedicat. Datorită lui, mii de oameni care erau la un pas de moarte au fost vindecați. Iată că într-o zi Moartea a apărut în fața lui și i-a spus:…”
             Textul Evangheliei la Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne)

Enigmatici şi cuminţi,Terminându-şi rostul lor,Lângă noi se sting şi mor, Dragii noştri, dragi părinţi
           Celebrul scriitor englez Samuel Johnson povesteşte: Eram elev şi tatăl meu într-o zi de 21 noiembrie m-a trimis la târgul din Walsall ca să vând cărţi în locul lui că era bolnav. Eu nu m-am dus că îmi era ruşine şi s-a dus el să facă bani pentru mine cu toate că era foarte bolnav. S-a îmbolnăvit şi mai tare, iar peste câteva zile a murit......

"CÂNTAȚI DOMNULUI TOȚI LOCUITORII PĂMÂNTULUI! VESTIȚI DIN ZI ÎN ZI MÂNTUIREA LUI." 1 Cronici 16:23
Protopopiatul Ortodox Beclean organizează întâlniri cu tinerii din Beclean, și nu numai, în vederea înființării unui cor de copii și tineri care să învețe pricesne, cântece patriotice și piese laice!
Daca îți place să cânți, ai un pic de ureche muzicala și ai peste 9 ani, te invităm să faci parte dintr'un grup coral ce se vrea a fi o echipa de prieteni omogenă, disciplinată și preocupată de "frumosul" exprimat prin muzică!

Un preot trebuia odată să ţină o predică într-un penitenciar. În timp ce urcă la amvon, preotul se împiedică şi căzu. Deţinuţii au izbucnit în hohote de râs. Pe moment, preotul simţi o mare durere şi ruşine. Se ridică repede şi le spuse cu zâmbetul pe buze: „Prietenilor, tocmai pentru asta am venit la voi. Voiam să vă arăt că putem să ne ridicăm (din păcat) atunci când cădem!”
Dragii noştri credincioşi!        

În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Așezământul „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul Centrului pentru vârstnici din Bistrița.

Abonează-te la Religie