Religie
Iubiții mei,
Evenimentul de astăzi e unul cu o încărcătură spirituală și teologică aparte. Căci Sfântul Ioan Botezătorul nu-i oricine. E cel mai mare bărbat născut din femeie. Și n-o spun eu, ci întreaga tradiție patristică a creștinătății primului mileniu. Beneficiază de o bună vestire, similară într-un fel cu cea a lui Hristos, iar momentul nașterii sale e unul special, precum va fi și misiunea sa ulterioară.
Textul Evangheliei la Duminica Tuturor Sfinților: ,,Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.
Dragii noștri credincioși!
A doua zi de Rusali este ziua în care se pomenesc toate cele trei Persoane al Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Și am putea zice că sărbătoarea de astăzi poate fi considerată ca fiind printe cele mai mari dintre toate sărbătorile înscrise în calendarul creștin.
Și acum trimite harul preasfântului Tău Duh peste noi și darurile ce sunt puse înainte
Dragii noștri credincioși!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne aflăm în duminica Pogorârii Duhului Sfânt, a Cinzecimii sau Rusaliilor, ziua în care s-a întemeiat în chip văzut Biserica.
Eminescu numea Biserica ca fiind mama poporului român, iar Sfântul Cirpian ne învață că „cine nu are Biserica mamă, nu poate avea pe Dumnezeu Tată”.
Iubiții mei,
Evenimentul de astăzi vine să ne vorbească despre împlinirea făgăduinței. Căci înainte de Înălțare, Hristor promite ucenicilor mângâiere. Le vestește faptul că îl va trimite pe Duhul. Și vorbește și despre misiunea Sa. Aceea de a-I învăța. Nu pentru că Fiul nu-și făcuse bine treaba ca dascăl, ci pentru că va urma o nouă etapă în procesul pedagogiei divine. Una în care învățăceii vor ajunge ei însăși în postura de a răspândi vestea cea bună. Și n-o vor face oricum, ci sub iluminarea Duhului.
Textul Evangheliei la Duminica a șaptea după Paști: „În vremea aceea, ridicându-Şi ochii la cer, Iisus a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, aşa cum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca El să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care I-ai dat. Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
Iubiții mei,
Ziua de azi este una de mare Praznic. La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul se înalță. Se-ndreaptă spre Casa Tatălui. Acolo de unde a venit și unde va rămâne până la sfârșitul veacurilor. Acest lucru nu-nseamnă că ne părăsește. Nici pe departe! Ne veghează de-acolo. Și-n plus, trimite, după făgăduință, pe Mângâietorul, care va lucra întru noi cele trebuincioase Mântuirii.
Dragii noștri credincioși!
După ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos a Înviat din morţi „cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, a mai petrecut pe acest pământ patruzeci de zile, perioadă în care s-a arătat de mai multe ori, pentru ca să ne încredinţeze că a Înviat.
Dintre toate darurile pe care bunul Dumnezeu îl dă unei familii, cel mai de preț a fost, este și va fi copilul.
Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar noi, părinţii suntem paznicii acestei comori.
Din punct de vedere trupesc, după ce le-au dat viaţă, părinţii trebuie să-i hrănească, ocrotească, să-i deprindă cu scrisul şi cititul şi alte cunoştinţe, să le asigure o carieră frumoasă şi un trai fericit pe pământ.