Religie

Amintiri! Amintiri! Frumoase amintiri! Cred că fiecare dintre noi ne aducem aminte cu drag de mersul și primirea Sfintei Cruci de Bobotează. Chiar dacă erau puține case în sat, venirea și primirea preotului cu Sfânta Cruce era o adevărată sărbătoare.
Nu știu la ce oră, a venit la noi, știu doar că am  avut emoții, nu știu ce m-a întrebat, dar îmi aduc aminte și acum de scaunul pe care s-a așezat.

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bistrița.În biserica parohială, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„Până aici ne-a ajutat Dumnezeu” (1 regi 7,12)!

Cea mai importantă zi din viață, e ziua de azi!

Dragii noștri credincioși!

A treia zi de Crăciun, în ziua Sf. Mucenic Ștefan, comunitatea din Sigmir a primit un nou păstor spiritual, pe preotul Daniel Dascălu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat părintele protopop de Bistriţa, Alexandru Vidican.

Cu glasu-i domol, părintele Timoftei Găurean ne colindă, de-acum, din ceruri. A împlinit pe pământ toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit al lui Dumnezeu, îndemnându-ne părintește să ne sfințim prin merindea iubirii, fiind, astfel, cu adevărat ai lui Iisus, auzindu-i și împlinindu-i chemarea de a-i fi copii. Atâtea a adunat Preotul și Omul în potirul nădejdilor, netezind, cum scria, prin toate cărarea mântuirii. A fost semănătorul trudnic, dar, apoi, și secerătorul ce a legat în bucurii snopul rodului.
Spunea psalmistul: „Cântați Domnului o cântare nouă!”

            Sfântul Ştefan (greacă: Στέφανος, Stephanos; latină: Stephanus, însemnând Coroană de flori sau Încununat, de multe ori dat ca un titlu mai degrabă decât ca un nume) (n. 1 – d. 34/35) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim.

În a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 2021, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni. Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Eparhiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria marii sărbători.

Dragii noștri credincioși!
Trăim bucuria mărețului eveniment al binecuvântarii și al istoriei, care este Nașterea Domnului, a Pruncului Iisus în ieslea din Betleem, dar și în ieslea sufletului nostru.
   Într-una dintre cele mai frumoase poezii poetul nostru George Coșbuc o descrie atât de frumos:
,,Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;    
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?   
Când mama spune de Iisus

Dragii noştri credincioşi!
       Mai sunt doar câteva zile până ce vom sărbători ziua de naștere a Pruncului Iisus, care este una dintre cele mai frumoase sărbători, care ne poartă pe fiecare dintre noi pe ulița copilăriei și în casa părintească.

DUMINICA DINAINTEA NAȘTERII DOMNULUI
Un șir lung de nume și de generații ne inundă, ascultând evanghelia de astăzi: unele sonore, constituind repere scripturistice, altele mai vagi, trezind în memoria noastră nedeslușite referințe biblice, se succed rând pe rând ajungând până la Isus, noul Adam.

Abonează-te la Religie