Religie
Românii din insulele si fiordurile norvegiene de dincolo de Cercul Polar s-au bucurat, anul acesta, după mulți ani, de primirea Sfintei Lumini, sărbătorind Paștile împreună cu episcopul lor, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Învierea Mântuitorului arată şi demonstrează că istoria este destinată a fi ridicată într-un alt plan, superior celui actual, în planul vieţii incoruptibile unde nu există moartea, unde libertatea spiritului uman, prin Duhul Sfânt, face transparent trupul.
Iisus Hristos are scop ultim victoria asupra morţii şi comuniunea desăvârşită a omului cu Dumnezeu Cel personal, infinit şi veşnic. Învierea lui Hristos înseamnă comuniunea Sa cu Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt şi în acelaşi timp comuniunea cu noi, cu efortul participării noastre.
Bistriţenii au ales să fie părtaşi la sfântul moment al Învierii Domnului la bisericile străbune, unde preoţii, au săvârşit Sfânta Slujbă a Învierii. Sărbătoarea bucuriei şi a iertării a fost marcată cu smerenie şi frumuseţea clipei, iar Lumina a venit tocmai de la Ierusalim. Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului a fost petrecută cu sufletul smerit şi inima deschisă întru primirea Luminii de către credincioşii din judeţ.
†ANDREI
Din harul lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Cucernicului Cler,
Cuviosului Cin monahal şi dreptmăritorilor creştini, urarea ca Domnul Hristos să vă ducă în Raiul Învierii şi de la noi sfântă îmbrăţişare.
Icoana, fereastră înspre Raiul Învierii
În Vinerea Mare, un grup de agrieșeni, în frunte cu preacucernicul părinte Timoftei Găurean, a adus înălțare creștinească, bucurie și mângâiere la Centrul de Zi Cezara din Târgu-Mureș unde se află în programe de recuperare și abilitare tineri cu handicap psihic grav. În zilele aceste, oameni de bine își strâng mâinile, urându-și sărbători fericite. Agrieșenii au dat mâna cu sufletul tinerilor de la Cezara; acolo unde este suferință, dar și speranță. Nu se va uita nicicând această zi a rugăciunii din adâncul ființei, sub pâlpâirea lumânărilor aprinse întru alinare și speranță.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistrița-Năsăud, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Centrul Cultural Sfântul Pahomie Gledin organizează, în zilele de 18 şi 19 aprilie 2017, Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin.
Invitaţi: pr. prof. univ. dr. IOAN CHIRILĂ, prof. univ. dr. MIRCEA GELU BUTA, pr. asist. univ. dr. COSMIN COSMUŢĂ, dr. în istorie şi teolog CĂLIN EMILIAN CIRA, prof. dr. MARIN POPAN, prot. pr. ALEXANDRU VIDICAN, pr. prof. NICOLAE FEIER.
Moderatori: pr. IOAN TITIENI, pr. IOAN PINTEA.
"În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase” Ce simbolizează trecerea pe sub Epitaf ?
Astăzi, Biserica Ortodoxă rememorează şi retrăieşte două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe cruce şi punerea Sa în mormânt. Slujba scoaterii Sfântului Epitaf la Vecernie şi cântarea Prohodului la ceasul serii sunt cele mai dramatice slujbe ale Ortodoxiei, însă dincolo de acest aspect transpare, în mod surprinzător, sentimentul iubirii lui Dumnezeu care aduce nădejdea Învierii.
În fiecare biserică se pregăteşte în Joia Mare Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi
O seară plină de emoție și de rugăciune au trăit sutele de clujeni prezenți la Concertul Prepascal „Cu noi este Dumnezeu”, ce s-a desfășurat pe scena Casei Universitarilor - „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai.
Înfiinţată cu zece ani în urmă (şi cu şapte membri fondatori - preoţi din Protopopiatul Ortodox Bistriţa), la iniţiativa şi sub bagheta părintelui Cristian Dragoş de la Parohia Ortodoxă Budeşti, judeţul Bistriţa-Năsăud, actualmente parohul Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire” Beclean, Corala „Osana” numără în prezent 30 de membri (preoţi din protopopiatele Bistriţa şi Beclean) şi se poate lăuda cu un palmares al participărilor la diferite manifestări religioase şi folclorice de prestigiu din judeţul nostru şi din ţară, o performanţă care nu stă la îndemâna oricui.