Religie

Ce ar trebui să ne aducă Crăciunul din punct de vedere sufletesc?
În Ortodoxie, în fiecare an, „Hristos Se naşte”, nu doar: „S-a născut,iar colindele ne spun că:„Răsună înspre seară/Al clopotelor cânt,/Că vine, vine iară/Iisus pe-acest pământ./El vine’n leagăn verde,/De îngeraşi purtat,/Să scape lumea întreagă/De rău şi de păcat”.

Părintele Nicolae Feier spune, la împlinirea vârstei de 60 de ani, că trăieşte bucuria de a sluji biserica şi neamul românesc. Ascultându-l, remarci profunzimea spuselor Mitropolitului Bartolomeu: „Părintele Feier este raiul de cuvinte nepereche al plaiurilor bistriţene”. El, savantul, profesorul şi preotul lucrează mereu la zidirea noastră sufletească. În biserică, la televiziune ori discutând de la om la om şi sorbindu-i fiecare cuvânt ai certitudinea că guşti din apa cea vie.

Persoanele care au avut un oricât de mic contact cu Biserica Ortodoxă, dar și cele care o frecventează cu diverse ocazii știu că există veșminte bisericești specifice care au o importanță deosebită pentru ceremoniile religioase. Nu toți cunosc însă însemnătatea acestor veșminte și rolul pe care îl îndeplinesc, motiv pentru care am apelat la specialiștii Crilovic pentru a obține câteva răspunsuri.

În Parohia Ortodoxă Căianu-Mic, din protopopiatul Beclean, a avut loc o conferinţă dedicată tinerilor,intitulată „Tinereţea veşnică şi frumuseţea vieţii”, susţinută de către părintele Tudor Mudure, inspector pentru tineret al judeţului Bistriţa-Năsăud. Această conferinţă a avut loc în Biserica Ortodoxă din localitate şi au participat aproximativ 80 de tineri, cărora părintele Tudor le-a arătat în ce constă de fapt fericirea şi frumuseţea vieţii.

În urmă cu câţiva ani, într-o împrejurare, l-am ascultat pe părintele Eugen Raita cântând „Mărie, Mărie”. O piesă foarte grea, dar şi foarte frumoasă şi melodioasă. Asistenţa, colegi şi buni cunoscători ai fenomenului muzical, au rămas uimiţi. Vocea baritonală a interpretului a impresionat, iar unul dintre cei prezenţi a exclamat (îmi aduc bine aminte): „Ce voce divină ne-a fericit pe noi astăzi!”

Joi, 15 decembrie, din iniţiativa preotului paroh Vasile Motogna, la Biserica Ortodoxă din Teaca, după slujba de vecernie a avut loc un act cultural-religios extraordinar. Corala Osana a Protopopiatelor Ortodoxe Bistriţa şi Beclean, condusă de pr. Dragoş Cristian, a susţinujt un recital de colinde închinat celei mai mari sărbători creştine: Crăciunul – Ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, întemeietorul Bisericii, singurul locaş sfânt al mântuirii.

Meditație la Duminica dinaintea Nașterii Domnului
COLINDE,COLINDE, E  VREMEA COLINDELOR! (Mihai Eminescu)
Cei care colindă nu sunt numai vestitorii unui eveniment ci și Teofori, adică purtători de Dumnezeu                                                

Începând cu Postul Crăciunului al anului 2010, Biserica Greco-Catolică “Buna Vestire” din Bistrița organizează Festivalul colindelor “După datini, colindăm” la care sunt invitate coruri religioase de prestigiu din țară.
În acest an va avea loc ediția a şaptea a Festivalului la care vor participa:

1. Corul APASSIONATTA din Bistrița
2. Corul „Sfânta Familie” al Bisericii Greco-Catolice din Zalău
3. Corul „Spiritus Sanctus” al Bisericii „BunaVestire” din Bistrița

Biserica Greco-Catolică Buna Vestire din Bistriţa vă invită la ZILE DE RECULEGERE PENTRU CREDINCIOŞI, cu titlul „Cum va trece omul in Dumnezeu, daca Dumnezeu n-a trecut in om?”. Meditaţiile vor fi propuse de Părintele Rector Călin Bot de la Seminarul Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj- Napoca.
Programul se va desfăşura în zilele de 15, 16 şi 17 decembrie 2016, începând cu ora 18.00, la sediul parohiei din Bistriţa, strada Gării, nr. 13.

Abonează-te la Religie