Religie

“Ziua de 7 iulie a însemnat împlinirea unui vis, care în urmă cu 3 ani, când a venit ideea de a construi un Centru de Tineret în Sângeorz-Băi, mi-am dorit din tot sufletul ca această idee să se materializeze, dar sincer vorbind, nu mă gândeam că Bunul Dumnezeu va ajuta ca această piatră la temelia societății de mâine să fie pusă atât de repede.

Parohia Ortodoxă Dumitra vă invită duminică, 19 iulie, la resfinţirea Bisericii Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Slujba va fi oficiată de IPS Arhiepiscop şi mitropolit Andrei Andreicuţ, începând cu ora 9, alături de un sobor de preoţi.
Vă aşteptăm cu drag.
Preot paroh,
Ioan Moldovan

Pe perioada vacanţei de vară, trei parohii din Protopopiatul Năsăud au promovat un parteneriat pe teme sportive, sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Este vorba despre Parohiile Nepos, Telcişor şi Ilva Mică, potrivit preotului Vasile Rus din Nepos.

În colaboare cu călugărițele din Ordinul Bazilian, de la Mănăstirea Buna Vestire din Gherla, parohia Feldru (Valea Secerului) a organizat un campus de vară pentru copii din parohie.
Au fost prezenți peste 25 de copii din parohie care pe lângă catehezele ce s-au ținut și care au avut ca și subiect Sfânta Liturghie s-au bucurat de jocuri, de concursuri au învățat să picteze icoane și ceea ce a fost cel mai important aspect a fost faptul că zilnic au participat la Sfânta Liturghire.

Evanghelia zilei>.,, Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încît nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.. Iar demonii Îl rugau, zicînd: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.

Mii de credincioși bistrițeni, dar și din alte județe au fost prezenți luni, 29 iunie 2015, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Așezământul monahal și-a sărbătorit hramul în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită pe altarul de vară din curtea penitenciarului, de Înaltpreasfințitul Andrei, împreună cu Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord și un sobor de peste 25 de preoți.

Textul evangheliei:"In vremea aceea, pe când Iisus intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace in casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.

De Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la Filia Agrieşel a Parohiei Agrieş a fost sărbătoare. La altarul de vară al viitoarei biserici, credincioşii din Agrieşel s-au rugat, împreună cu un sobor de preoţi, condus de părintele protopop Doru Zimveliu, din care au făcut parte preoţii din parohiile Spermezeu, Borleasa, Sita, Hăşmăsău, Târlişua, Molişet, dar şi părintele paroh Timoftei Găurean. La Sfânta Liturghie a participat şi maica stareţă Veronica, împreună cu maicile de la mănăstirea Dobric, însoţită de părintele Grigore din Protopopiatul Gherla.

Abonează-te la Religie