Religie
Cu bucurie duhovnicească vă invităm să luaţi parte miercuri, 12 noiembrie, de Sărbătoarea Sfinţilor Martiri Năsăudeni, la Hramul paraclisului Mănăstirii Sfânta treime din Suplai Bichigiu.
Sfânta Liturghie va fi oficiată de ÎPS Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu această ocazie vă arătăm mulţumirile noastre pentru tot sprijinul pe care ni l-aţi acordat de-a lungul timpului. Ne bucurăm să vă avem în mijlocul nostru
Stareţ,
Protos Ilie Cira
Când nu mai suntem, devenim nişte cruci
Cu braţele-ntinse spre clipa de-apoi,
Ruginind în tăcerea unui vis ce-a trecut
Şi-n umbra lui tace şi glasul din noi .
Acolo , in satul aproape de sat
Vorbele tac si durerile mor,
Acolo e somnul mai dulce si lin
Si dorul se-aprinde mai aprig din dor .
Când nu mai suntem, devenim doar tăcuţi
Şi ne topim în lumina unei lacrimi de lut,
Ne rupem de toate, nu ducem nimic
Şi viaţa din noi se odihneşte-n trecut .
Unde sunt cei ce nu mai sunt? ,,Întrebat-am vântul,zburătorul/bidiviu pe care-aleargă norul/ Către albastre margini de pământ:/Unde sunt cei ce nu mai sunt? /Zis-a vântul:aripile lor mă doboară nevăzute-n zbor/ Întrebat-am luminata ciocârlie,/Candela ce leagănă-n tărie/Undelemnul cântecului sfânt:/Unde sunt cei ce nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia:s-au ascuns în lumina celui nepătruns. /Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,/oarba care vede –n întuneric/Tainele cuprinse de cuvânt:/Unde sunt cei ce nu mai sunt?/ Zis-a bufniţa:când v-a cădea marele întuneric, vei ved
Tinerii din Protopopiatele Bistriţa, Beclean şi Năsăud s-au întâlnit la Bistriţa pentru o seară de tineret cu tema ,,Muzica în viaţa tinerilor". Întâlnirea a început cu o rugăciune săvârşită la Biserica de la Coroana. După rugăciune, invitatul serii, Grigore Sâmboan le-a vorbit tinerilor despre importanţa muzicii populare în viaţa lor şi în formarea caracterului.
Activitatea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Filiala Bistriţa-Năsăud este tot mai prezentă în rândurile preoţilor şi credincioşilor.
În acest sens, credincioşii din parohia Vermeş, protopopiatul Beclean, la iniţiativa vrednicului preot paroh Paul Ziman, au organizat o colectă de legume din producţia proprie şi le-au adus la sediul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Filiala Bistriţa-Năsăud, pentru a contribui la buna desfăşurare a slujirii Sfintei Biserici.
Viaţa fiecărui creștin poate fi comparată cu o călătorie spirituală către Împărăția cerurilor, întrucât aceasta constituie scopul principal al existenței noastre pe acest pământ, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel zicând: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Brici Iuliu, s-au întâlnit duminică, 26 octombrie 2014, în Parohia Parva din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Buna Vestire”, în prezenţa a peste 350 de credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Nalaţ Florin Marius, au săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
“Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8)
Potrivit misiunii încredinţate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit ANDREI, preotul Ioan Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Filiala Bistriţa-Năsăud, la invitația preotului paroh Cristian Lupşan, în duminica a XXI- a după Rusalii, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Ilva Mare, protopopiatul Năsăud.
În cadrul Sfintei Liturghii a ținut un cuvânt de învățătură și a prezentat proiectele Asociației Filantropia Ortodoxă care se desfășoară în județul Bistrița-Năsăud.
“Am participat alături de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei la sfințirea unui monument ridicat în memoria celor trei eroi martiri executați de Securitate în 1949 în Dealu Crucii. În urma cu 65 de ani, (24 iunie 1949) Toader Dumitru, Bodiu Leonida, Burdeț Ioan sunt împușcați de cadre ale Securității din Bistrița și aruncați într-o groapă comună din Dealul Crucii, fără a fi judecați și fără a avea un preot la mormântul lor” declară preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan.